Noile condiții pentru obținerea vizei de flotant, în cazul celor care nu locuiesc la adresa din buletin

Buletin. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dacă o persoană locuiește la o altă adresă decât cea din buletin, conform legislației actuale, este obligată să se prezinte la serviciul de evidență a populației pentru a actualiza adresa de domiciliu. Începând cu acest an, au fost introduse mai multe modificări în legislația privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Una dintre noutăți constă în faptul că persoanele care nu locuiesc la adresa menționată în buletin au la dispoziție 15 zile pentru a-și modifica actele sau pentru a solicita o viză de flotant.

Cum se obține viza de flotant după noile modificări

După recentele modificări aduse prin Legea 162/2023, Ordonanța de Urgență 97/2005 prevede acum că persoanele care, din diverse motive, locuiesc la adrese diferite față de cea menționată în actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înregistrarea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la momentul mutării.

De asemenea, în cadrul aceluiași termen, trebuie depusă și cererea pentru înregistrarea în cartea de imobil. Conform OUG 97/2005, adresa menționată în actul de identitate reprezintă domiciliul, adresa declarată la autorități în momentul schimbării actului de identitate. În același timp, conform aceleiași ordonanțe, reședința este locația declarată de persoana fizică ca fiind locuința secundară, diferită de domiciliu.

Astfel, persoana fizică care locuiește mai mult de 15 zile la o adresă diferită de cea din actul de identitate poate solicita înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în documentul de identitate. Această mențiune este valabilă pentru o perioadă de cel mult un an.

Ce trebuie să faci pentru a obține viza de flotant

După un an de la obținerea vizei de flotant, deținătorul actului de identitate trebuie să solicite prelungirea acesteia la autorități, cu o durată de până la un an.

Doritorii de a obține viza de flotant trebuie să țină cont de faptul că, recent, mențiunea privind reședința nu poate fi înscrisă în actul de identitate în cazul în care baza de date a autorităților evidențiază prezența a peste zece persoane la adresa respectivă.

Pentru a putea obține viza de flotant, persoanele interesate trebuie să se adreseze serviciului de evidență a populației și să completeze o cerere specifică. Cererea trebuie să fie însoțită de actul de identitate al solicitantului și de un document care să ateste adresa de domiciliu.

În cazul în care solicitantul locuiește într-un imobil închiriat, proprietarul sau gazda are acum obligația de a se prezenta împreună cu solicitantul la serviciul de evidență a persoanelor, la locul unde se află imobilul, pentru a-și exprima consimțământul în privința primirii acestuia în respectivul spațiu.

O excepție de la această regulă se aplică doar în cazul persoanelor care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic, potrivit avocatnet.ro.