Noiembrie, o lună aparte în calendar. Istoria, obiceiurile și superstițiile

Dimineață de noiembrie. Sursa foto:dreamstime.com

Luna noiembrie sau brumar, în tradiția popuară, aduce nopți mai lungi și zile de doar 10 ore. Avem de a face acum cu sfârșitul toamnei, care aduce dimineți reci și cețoase, făcând tranziția spre anotimpul zăpezii și al înghețului.

Noiembrie, a noua lună din an

Etimologic, noiembrie (lat. november) derivă de la cuvântul „novem” care înseamnă „9”, pentru că a reprezentat luna a noua în fostul calendar roman.

Aceasta este a unsprezecea lună a anului în calendarul gregorian şi are 30 de zile.

Calendarul gregorian este cel folosit în prezent și derivă din calendarul iulian.

Iulius Cezar, în anul 45 î.Hr, a introdus calendatul iulian.

Acest nou calendar începea cu ianuarie, pentru prima dată în istorie, și înlocuia vechiul calendar roman. Care era mai complicat, pentru că romanii considerau că o lună nu poate avea număr de zile par, cu excepţia lunii februarie, care avea 28 de zile. Existau, în calendarul roman, 4 luni de 31 de zile, 7 luni de câte 29 plus februarie, de 28. Anul avea 355 de zile și, pentru a nu se decala, romanii adăugau, la fiecare doi ani, o lună de 23 sau de 22 de zile, numită mercedonius.

Soarele răsare la începutul lunii la ora 6: 53 şi apune la ora 17:05 , iar la sfârşitul lunii astrul răsare la ora 7:31 şi apune la ora 16:38.

Curenți de meteori în luna noiembrie

Curentul de meteori Tauride de Nord, care este activ încă din 20 octombrie, va fi activ până în 10 decembrie 2024.

Acesta va atinge vârful maxim în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, când Luna va fi plină 79%.

Tauridele sunt formate din material greu, pietricele, în loc de praf. Mai sunt numite mingi sau bile de foc, și au o periodicitate de șapte ani.

Tauridele au două averse separate, cu una din componente în Sud şi una în Nord.

Tauridele de Sud provin din cometa Encke, în timp ce Tauridele de Nord provin de la asteroidul 2004 TG10. Ele sunt numite după punctul lor radiant din constelaţia Taurului, de unde s-a observat că provin.

butoaie de vin / sursa foto: dreamstime.com

Un alt curentul de meteori, Leonide, este cunoscut pentru producerea furtunilor de meteori din anii 1833, 1866, 1966, 1999 şi 2001. El este activ din 6 noiembrie până în 30 noiembrie 2024 şi atinge punctul maxim de manifestare în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 2024, când se pot vedea 10-15 meteori pe oră. Luna va fi plină în proporție de 98%, în această noapte.

Leonidele sunt resturile cometei Temple-Tuttle, care a trecut la periheliu în 1998. În perioada 1998-2002 s-au produs adevărate furtuni de meteori, cu rate de 1.000 de meteori pe oră. Începând cu 2003, maximul atins de acest curent a fost de cel mult 10 meteori pe oră.

Fazele Lunii în noiembrie

Luna calendaristică este perioada de timp în care are loc o rotaţie a astrului nopții în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute şi 3 secunde, aproximativ 29 zile şi jumătate. În acest timp se disting patru faze: Lună Nouă, Primul Pătrar, Lună Plină, Ultimul Pătrar.

Fazele Lunii:

  • 01 noiembrie - Lună Nouă (Luna începe să crească) 14:47 ;
  • 09 noiembrie - Luna la Primul Pătrar la 07:55 ;
  • 15 noiembrie - Lună Plină (Luna începe să descrească) 23:29;
  • 23 noiembrie - Luna la Ultimul Pătrar la 03:27 m

Obiceiurile lunii noiembrie

Noiembrie mai este numită în popor şi „vinar", luna vinurilor, în noiembrie fiind vremea fermentării şi limpezirii vinului în butoaie.

În calendarele populare de la începutul secolului trecut erau multe sfaturi legate de lucrările gospodăreşti din această lună, dar şi legate de practicile de medicină populară, descântece şi sfaturi oraculare, prin care se puteau face farmece.

Noiembrie este perioada în care creştinii din întreaga lume încep pregătirile pentru sărbătorile de iarnă.

În această lună, odată cu Lăsata Secului, pe 14 noiembrie, începe Postul Crăciunului, care se încheie pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului.

Începând din această zi, copiii se adunau seara acasă la unul dintre ei ca să înveţe colindele şi să-şi facă planul pentru perioada de colindat.