Poliția Română a oferă precizări de ultimă oră despre anvelopele de iarnă, în contextul în care vremea se va răci, iar primele ninsori își vor face apariția.
Astfel, șoferii care circulă fără anvelope de iarnă se ridică la 2.900 de lei, cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, anunță Poliția Română.
„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.
Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.
Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante ”, informează Poliția Română, anunț pe site-ul oficial