Portarea numărului de telefon de la un operator la altul a fost reglementată de autoritățile în domeniu. ANCOM a stabilit regulile după care se derulează procedura, dar și despăgubirile la care au dreptul clienții, în cazul în care operatorii de telefonie nu se conformează. De asemenea, au fost stabilite și condițiile în care se alocă aceste compensații.
Autoritățile au stabilit noi obligații cu privire la procedura de portare a numărului de telefon mobil și de schimbare a furnizorului de internet. Conform noilor reglementări elaborate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), portarea se face în cel mult o zi lucrătoare de la primirea cererii.
Dacă operatorii de telefonie nu se conformează acestor termene, atunci clienții au dreptul la despăgubiri. Regula este valabilă și în cazul furnizorilor de internet. Autoritatea a stabilit inclusiv sumele pe care le vor putea primi clienții nemulțumiți.
Conform regulilor stabilite de ANCOM, despăgubirile către abonați se plătesc dacă aceștia sunt afectați de încălcarea obligațiilor legale cu privire la portare. Conform Deciziei nr. 72/2023, despăgubirile se calculează pentru fiecare zi, după cum urmează:
5 lei pentru fiecare număr inclus în abonament, pentru serviciile de comunicații electronice furnizate la puncte mobile;
5 lei pentru fiecare cartelă preplătită;
5 lei pentru fiecare număr inclus în abonament, pentru serviciile de comunicații electronice furnizate la puncte fixe.
În cazul contractelor de abonament cu mai mult de 50 de numere, cuantumul zilnic al despăgubirilor nu poate depăși suma de 250 de lei. Se pot stabili valori mai mari doar în cazul în care cele două părți implicate sunt de acord.
Despăgubirile se acordă la cerere
Trebuie spus că aceste compensații nu sunt acordate automat, ci doar la cererea clienților care se consideră prejudiciați. Furnizorul va trebui să acorde compensații, la cerere, în următoarele situații:
Dacă portarea s-a realizat după expirarea termenului de o zi lucrătoare de la data convenită pentru portare;
Dacă întreruperea serviciului de comunicații electronice în timpul procesului de portare a depășit o zi lucrătoare.
Data convenită pentru portare este data comunicată abonatului de către furnizorul acceptor pentru realizarea portării, conform avocatnet.ro.