De la 1 ianuarie 2025, firmele care gestionează asigurări de viață vor raporta semestrial către ANAF informații despre clienți. Aceasta măsură, prevăzută de Ordonanța de Urgență 125/2024, aliniează România la standardele europene, facilitând recuperarea creanțelor fiscale în Uniunea Europeană.
Obligații noi pentru firmele de asigurări
Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele care se ocupă cu asigurări de viață vor trebui să raporteze informații despre clienți către ANAF. Aceasta este o măsură menită să alineze România la cerințele europene de transparență fiscală. Raportarea va fi semestrială, cu termene precise de transmitere a datelor. Nerespectarea raportării atrage amenzi între 20.000 și 100.000 de lei.
Reglementarea răspunde solicitărilor Comisiei Europene și previne inițierea unor proceduri de infringement contra României. Un ordin comun ANAF-ASF va detalia tipurile de produse de asigurări incluse și procedurile de raportare.
ANAF va putea pune poprire pe sumele din polițele de asigurare
Deși asigurările de viață nu pot fi executate silit, ANAF va putea pune poprire pe sumele din conturile bancare ale beneficiarilor, inclusiv pe cele provenite din polițele de asigurare.
Companiile de asigurări vor trebui să raporteze semestrial informații detaliate către ANAF, respectând reguli stricte referitoare la tipurile de produse financiare, conținutul datelor și termenele de raportare.
În termen de două luni de la publicarea ordonanței, autoritățile vor emite un ordin comun pentru reglementarea modalităților concrete de raportare a asigurărilor de viață, scrie Capital.
„Opțiunea, atât a ordinului comun cât și a termenului de 60 de zile în interiorul căruia acesta urmează să fie emis, a avut în vedere identificarea cât mai clară alături de autoritatea de reglementare în domeniu, a tipurilor de produse financiare care să facă obiectul obligației raportării din perspectiva posibilității ulterioare a executării acestora, ținând seama de faptul că nu toate aceste produse pot face obiectul executării silite”, spune Ministerul Finanțelor.