Noi negocieri între reprezentanții profesorilor și Ministerul Educației. Detalii de ultimă oră despre greva din învățământ

Sursa foto: EVZ

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ s-au prezentat din nou joi dimineață la Ministerul Educației pentru negocieri, iar Guvernul speră că profesorii vor opri greva generală, iar examenele elevilor nu vor fi afectate.

Din primele informații reiese că sindicatele și Ministerul Educației vor aborda discuții referitoare la contractul colectiv de muncă, fără a menționa greva. În mai puțin de jumătate de oră va începe ședința de guvern, iar pe agenda acesteia se află un memorandum care, practic, garantează creșterea salarială solicitată de profesori încă de la începutul grevei.

Noi negociere la Ministerul Educației

Profesorii vor ca salariile profesorilor debutanți să crească la salariul mediu pe economie. Memorandumul privind salarizarea profesorului debutant ar urma să fie aprobat astăzi în ședința de guvern. Deocamdată nu se știe dacă se vor mai purta negocieri între sindicatele din învățământ și reprezentanții Guvernului.

În memoradum se arată, între altele, ca măsură propusă: „Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ cu privire la grila de salarizare din familia ocupaţională subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023”.

Prin mesaje simultane publicate pe conturile de socializare, liderii PNL și PSD coaliției au anunțat un memorandum care precizează că în viitoarea lege a salarizării, veniturile din educație vor fi corelate cu salariul mediu pe economie. Documentul este dublat de un acord politic care să garanteze că solicitările sindicatelor vor fi puse în practică

Astfel, liderii coaliției au adoptat o hotărâre prin care asigură că dascălii debutanți cu studii superioare vor beneficia de un salariu cel puțin egal cu salariul mediu pe economie. Sindicaliștii au informat că, în cazul în care protestul va continua, vor organiza vineri un nou miting de amploare în Capitală.

Proiectul noii legi a salarizării ar trebui să fie gata până pe 15 iulie.