Vești triste pentru împătimiții jocurilor de noroc, după ce senatorii au adoptat un nou amendament ce modifică plafonul de la care se va face impozitarea câștigului cu 40%.
Câștigurile din jocurile de noroc vor fi impozitate mai mult
Amendamentul a fost votat în Comisia de Buget de la Senat. Dacă în varianta inițială impozitul de 40% se aplica la un câștigat mai mare de 6.7000 de lei, regulile s-au schimbat.
Așadar, potrivit noilor modificări legislative, vor fi impozitați cu 40% toți cei care vor avea un câștig ce depășește 1.000 de lei. De asemenea, cei care vor avea un câștig mai mic și nu vor trece de acest prag de 1.000 de lei, vor trebui să plătească un impozit de doar 3%.
La finalul lunii octombrie, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și Asociația Joc Responsabil au semnat un protocol de colaborare și sprijin reciproc în identificarea, dezvoltarea și promovarea în comun a programelor informative și de conștientizare privind participarea responsabilă la activitatea de jocuri de noroc.
Avantajele și dezavantajele jocurilor de noroc
Prin acest acord oficialii doresc să-i facă pe oameni să înțeleagă că adicția jocurilor de noroc poate duce la mari probleme și că această activitate vine la pachet și cu dezavantaje. Ele trebuie privite în principal ca o activitate recreativă, însă de cele mai mult ori devin o obsesie.
Un nou proiect de lege are în vedere ca românii să își poată încerca norocul la cazino doar dacă își dau datele persoanele. Astfel, cei care dețin cazinouri pot vedea cine sunt persoanele care au trișat sau au făcut probleme. Industria jocurilor de noroc aduce la bugetul de stat venituri de peste jumătate de miliard de euro.
„Este un haos total în sălile de jocuri, nu se cere evidența clientului care intră, nu se identifică beneficiarul și persoana care intră și care joacă la aparate, beneficiarul, asta este o problemă foarte mare, o dată că intră minori în săli, s-au prins o groază de oameni care au vrut să fraudeze aparatele”, a precizat Sorin Constantinescu, expert în jocuri de noroc.