Noi modificări la Legea pensiilor. Vor intra în vigoare din 2021

Noi modificări la Legea pensiilor. Vor intra în vigoare din 2021

Actuala Lege a pensiilor urmează să fie înlocuită de Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, din septembrie 2021. Potrivit noilor prevederi, începând din 2021, studiile de masterat vor fi luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei.

În prezent, acest lucru este posibil doar pentru studiile de licență și cele de doctorat.

Condiția de bază pentru ca masterul să fie considerat stagiu de cotizare, va fi ca în urma acestor studii să se obțină o diplomă.

„În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: (…) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență, ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diplomă de doctor, după caz”, scrie în textul legii.

Astfel, studiile vor fi luate în calcul numai dacă în perioadele respective românii n-au fost în situația de a fi asigurați în sistemul de pensii (o persoană este asigurată, de exemplu, dacă a lucrat ca salariat în timpul studiilor). Totodată, în cazul celor care au terminat cursuri la mai multe facultăți, fiecare va putea alege o singură perioadă de studii, pentru fiecare nivel (licență, masterat, doctorat), care să fie considerată vechime în muncă, potrivit ziarulunirea.ro

Ne puteți urmări și pe Google News