Noi măsuri de susținere a populație și economiei. Ministerul Finanțelor a primit acordul Comisiei Europene

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Guvernul va veni în perioada următoare cu un set de măsuri menite să susțină economia națională, dar și gospodăriile, în această perioadă. Măsurile propuse nu vor afecta, însă, angajamentele asumate de România prin PNRR. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a tras concluzile întâlnirii cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, au avut o întâlnire la sediul Ministerului Finanțelor. În acest context, cei doi au analizat principalele direcții de acțiune pentru atenuarea impactului crizei din Ucraina. De asemenea, au trecut în revistă și măsurile luate de România pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Finanțelor publice, cei doi oficiali au ajuns la concluzia că actuala criză generată de agresiunea rusă reclamă măsuri solidare și unitare ale statelor membre UE. Este vorba, în principal, de eforturile pe care le implică actuala criză a refugiaților din Ucraina.

„România este în prima linie a eforturilor de sprijin a refugiaților din Ucraina, având în vedere că până acum au intrat în țara noastră peste 590 de mii de ucraineni, dintre care 80 de mii au rămas pe teritoriul țării noastre. Beneficiile acordate refugiaților includ măsuri active de integrare pe piața muncii sau în sistemul de educație”, a declarat Adrian Câciu, conform comunicatului de presă.

Potrivit spuselor sale, Comisia Europeană a dat curs solicitărilor autorităților din România de a suporta o parte din costurile cu refugiații.

„Am găsit înțelegere la nivelul Comisiei Europene la solicitările noastre de a acoperi o parte din costurile pentru refugiați din fonduri europene deja existente. Totodată, la nivel comunitar trebuie să continue analizele privind instrumentele de sprijin necesare, ținând cont de incertitudinile legate de durata și de amploarea crizei ucrainene”, a mai precizat Adrian Câciu.

sursa foto: Gov.ro

Noi măsuri pentru susținerea populației și economiei

Pe de altă parte, este nevoie de soluții pentru continuarea reformelor și a investițiilor din planurile de redresare și reziliență. Ministrul a precizat că în perioada următoare vor fi adoptate o serie de măsuri menite să susțină economia și populația în fața creșterii prețurilor la energie, carburanți și produse alimentare.

„În același timp, vom veni în Guvern cu un pachet de măsuri prin care să răspundem provocărilor privind creșterea prețurilor la energie și impactul mai amplu al situației din Ucraina în privința lanțurilor de aprovizionare, a pieței alimentare sau a susținerii șomajului tehnic pentru agenții economici cei mai afectați și a inserției pe piața muncii a unor categorii defavorizate. Toate aceste măsuri vor fi promovate pe fondul menținerii tuturor angajamentelor României cu privire la reformele și investițiile din PNRR”, a subliniat ministrul Adrian Câciu.

CE susține demersurile guvernului

La rândul său, comisarul european Paolo Gentiloni a apreciat stadiul implementării PNRR de către România. El a dat asigurări că țara noastră va fi sprijinită în continuare în eforturile de susținere a refugiaților din Ucraina, se mai arată în comunicat.

Comisarul european a subliniat necesitatea unor măsuri coordonate în spiritul unității și solidarității europene și în privința provocărilor de pe piața energiei. Demnitarul a prezentat cele trei niveluri de intervenție ale Comisiei Europene.

Acestea vor fi pe termen scurt pentru atenuarea impactului creșterii prețurilor la energie; pe termen mediu în direcția achizițiilor comune și a construirii rezervelor de gaze; pe termen lung, în perspectivă, pentru întărirea strategiei de tranziție climatică.