Statutul polițistului a suferit modificări, iar conform noilor prevederi, vor fi introduse noi drepturi și obligații pentru polițiști. Acestea sunt incluse în OUG adoptată vineri, 28 iunie.
Astfel, unul dintre drepturile pe care le vor avea polițiștii constă în acoperirea cheltuielilor de asistență juridică pentru protecția lor în cazul unor procese penale și/sau civile legate de fapte comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în calitate de victimă într-un proces penal pentru ultraj.
Aceste condiții au fost stabilite pentru asigurarea unei protecții juridice adecvate pentru polițiști.
Decontarea cheltuielilor de asistență juridică pentur polițiști
Decontarea cheltuielilor de asistență juridică pentru polițiști reprezintă sprijinul instituțional acordat în cazul în care aceștia dobândesc calitatea de parte într-un proces penal sau civil ce vizează fapte comise în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu.
Această măsură include asigurarea prezumției de nevinovăție, în special atunci când polițistul este suspect sau inculpat în cauză.
Decontarea cheltuielilor de asistență juridică se referă exclusiv la sumele de bani achitate efectiv de către polițist pentru onorariul avocatului său ales, pentru asistența juridică și reprezentarea în cadrul procesului în care acesta are calitatea procesuală prevăzută de lege.
Această decontare nu include alte cheltuieli asociate desfășurării procedurii judiciare, cum ar fi costurile pentru administrarea probatoriului, actele de procedură sau orice alte cheltuieli legate de desfășurarea procesului.
Limita maximă până la care pot fi decontate cheltuielile de asistență juridică pentur polițiști este determinată de valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat în calculul bugetului asigurărilor sociale de stat.
Răspunderea financiară a polițiștilor pentru pagubele aduse unității
În OUG au fost incluse prevederi clare referitoare la răspunderea materială a polițistului, conform deciziilor Curții Constituționale a României și necesităților instituționale.
Potrivit acestora, polițistul va fi responsabil civil pentru întreaga pagubă, calculată la momentul constatării, cauzată cu vinovăție patrimoniului unității sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne, prin acțiunile sau inacțiunile sale care nu sunt legate de atribuțiile sale de serviciu.
Au fost prevăzute și situațiile în care polițistul nu răspunde material, respectiv când pagubele au fost:
- cauzate prin acțiunile ori inacțiunile sale desfășurate în limitele legii;
- generate de riscul normal al serviciului;
- produse pe timpul intervenției la evenimente urgente, dacă a respectat dispozițiile legale incidente, inclusiv procedura de intervenție;
- produse din cauze de forță majoră și caz fortuit;
- produse ca urmare a executării dispoziției superiorului ierarhic, caz în care este analizată angajarea răspunderii materiale a acestuia;
- produse în situații de legitimă apărare;
- produse în stare de necesitate;
- constatate după împlinirea unui termen de trei ani de la data producerii lor.
Modificări pentru cai care au tatuaje și vor să fie polițiști
Printre altele, s-a stabilit și faptul că viitorii polițiști, care se înscriu la un concurs pentru ocuparea unor funcții de execuție prin încadrare directă, reîncadrare sau transfer nu pot avea tatuaje sau alte elemente ornamentale vizibile aplicate, inserate sau implantate pe față, gât sau alte zone ale capului.
„Sunt interzise tatuajele ori elementele ornamentale prezente pe corpul candidatului care reprezintă sau semnifică simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violență, ură sau discriminare ori care au conotații politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, potrivit mai.gov.ro.