Avocatul Mihai Drăgan a declarat că Dan Tudorache a câștigat alegerile la Primăria Sectorului 1, aşa cum reiese din procesele verbale plecate din secţii, atât la PSD, cât şi la PNL.
Mihai Drăgan: Procurorul care instrumentează acest caz a cerut sprijinul Poliţiei Capitalei
Avocatul îi acuză pe jandarmi că au permis accesul unor persoane neautorizate într-o încăpere a Biroului Electoral Sector 1 în care se aflau sacii cu voturi şi vrea să ştie cine le-a dat ordinul, şi spune: „Jandarmii au permis accesul unor persoane. Respectă ordine, iar cel care dă dispoziţie este preşedintele Biroului Electoral de sector, respectiv domnul procuror Sprâncu. Dacă a fost altcineva mandatat sau împuternicit, cred că jandarmii trebuie să spună. Jandarmii au dat la o parte manifestanţii şi le-au făcut cale liberă celor care fugeau cu maşinile!”, a declarat Mihai Drăgan.
„Vorbim despre o fraudă la vot”
Avocatul lui Dan Tudorache nu are încredere că voturile rezultate în urma renumărării vor fi cele care au „plecat din secţie”.
„Atâta timp cât avem pe imagini şi nimeni n-a contestat veridicitatea lor. Faptul că sunt persoane neautorizate care intră în acea incintă unde nu are voie să intre şi scot sacii afară! Nu mă interesează ce va ieşi la numărătoare, pentru că acel vot nu am încredere că este cel care a plecat din secţie. Pe procesele verbale plecate din secţii, atât la PSD, cât şi la PNL, Daniel Tudorache a câştigat.
Se zvonea în acea seară că se va face o renumărare pentru că erau o grămadă de secţii care nu ieşeau pe cheie. În acea noapte şi-au luat măsurile de siguranţă şi au înlocuit sacii cu voturi. Asta s-a întâmplat. Vorbim despre o fraudă la vot şi legea stabileşte foarte clar ce se întâmplă într-o astfel de situaţie: reluarea alegerilor!”, a concluzionat avocatul Mihai Drăgan.
Laura Vicol: „Se întâmplă lucruri ilegale care nu sunt sancţionate de nimeni”
Laura Vicol, prezentă la emisiune realizată de jurnalistul Victor Ciutacu, a afirmat că „se întâmplă lucruri ilegale care nu sunt sancţionate de nimeni, cu protecţia cuiva”.
„E mizerabil tot ceea ce se întâmplă şi nu vreau să cred că numai PSD-iştii, aşa cum s-a anunţat anterior, sunt interesaţi de ceea ce s-a întâmplat acolo. Cred că fiecare român care îşi exercită dreptul la vot şi care încă mai crede în integritatea unui proces electoral corect vrea să vadă ce s-a întâmplat.
Mihai Drăgan îmi spunea în acea seară că vin listele electorale greşite, şterse, modificate şi că e clar că se va întâmpla ceva. Dacă adevărul nu iese la iveală, e clar că deja nu mai credem într-o teorie a conspiraţiei. Se întâmplă lucruri ilegale care nu sunt sancţionate de nimeni, cu protecţia cuiva. Urmează să aflăm dacă jandarmii sunt corecţi şi spun adevărul în declaraţii, cine anume i-a protejat. Cineva care a dat un ordin i-a protejat să comită o ilegalitate”, a subliniat avocata Laura Vicol la România TV.