Noi declarații controversate ale premierului maghiar. Viktor Orban susține că americanii sunt singurii care câștigă de pe urma războiului din Ucraina

Noi declarații controversate ale premierului maghiar. Viktor Orban susține că americanii sunt singurii care câștigă de pe urma războiului din Ucraina Sursă: Markwaters | Dreamstime.com

Viktor Orban a declarat că războiul ar trebui să înceteze, deoarece Europa are doar de pierdut din cauza acestui conflict, iar americanii sunt singurii câștigători. El a susținut și că inflația din Ungaria este o consecință a sancțiunilor impuse Rusiei de către Uniunea Europeană.

Premierul Ungariei, Viktor Orban a declarat vineri că este nevoie de o încetare a focului între Rusia și Ucraina, deoarece Europa este singura care are de pierdut din cauza acestui conflict. El a susținut și că inflația cu care se confruntă țara este o consecință directă a sancțiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană. Afirmațiile au fost făcut în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria”, difuzată pe postul public maghiar Radio Kossuth.

„Trebuie să punem această întrebare şi prietenilor noştri americani: ce se întâmplă aici, cine are de câştigat în această chestiune, pentru că noi, europenii, cu siguranţă pierdem, în timp ce voi veţi câştiga, iar ruşii cel puţin nu vor pierde”, a spus Viktor Orban.

Act terorist

Premierul Ungariei a mai declarat și că aruncarea în aer a gazoductului North Stream este o chestiune gravă și potrivit legislației maghiare, reprezintă un act terorist. „Dacă vreun stat a avut de-a face cu asta, atunci vorbim despre un stat terorist.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ultima conductă de mare capacitate care aduce gaz rusesc în Europa, dinspre sud, este Turkish Stream, aceasta fiind conducta prin care este aprovizionată Ungaria. Dacă cineva o aruncă în aer sau o face inoperabilă, Ungaria va considera asta un atac terorist şi va acţiona în consecinţă“, a mai spus Viktor Orban.

Cauza inflației

Ungaria se confruntă în această perioadă și cu o inflație fără precent, care pune mare presiune pe economie, dar și pe populație. Viktor Orban a anunțat că a cerut guvernatorului băncii centrale şi ministrului de Finanţe să reducă inflaţia cel puţin la jumătate, până la finele anului viitor.

El a susținut că inflația galopantă este o consecință a sancțiunilor impuse Rusiei. „Dacă Uniunea Europeană ar recunoaşte acest lucru, în decurs de câteva zile preţul unora dintre produse ar putea scădea la jumătate, inclusiv preţul energiei. Această inflaţie mare nu este cauzată de legile pieţei, motivul nu se regăseşte în economie, ci este ceva adus din afară, ceva ce a ajuns în economie dinspre politică”, a declarat premierul maghiar, potrivit flux24.ro.