Proprietarii care nu-și vor înregistra contractele de închiriere la ANAF, începând cu anul viitor, riscă sancțiuni. Mai mult aceștia nu-și vor putea trage la răspundere chiriașii pentru diferitele stricăciuni pe care le-ar provoca în imobilul închiriat.
Ȋnregistrarea unui contract de ȋnchiriere la ANAF, pentru un imobil, devine obligatorie începând cu anul viitor prin Ordonanța creșterilor de taxe (OG 16/2022). S-a introdus obligația prin care contractele de închriere vor trebui înregistrate la ANAF de la 1 ianuarie 2023. Asta în maxim 30 de zile. Ordinul de punere în aplicare a fost publicat în Monitorul Oficial.
În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea și a modificările survenite între timp se efectuează în termen de cel mult 90 de zile. Conform ordonanței creșterilor de taxe, venitul impozabil este stabilit la nivelul venitului brut. Practic, s-a eliminat cota forfetară de 40% și impozitul va fi calculat la venitul brut.
Riscurile la care se expun proprietarii
În foarte multe cazuri, proprietarii, dar și chiriașii evită încheierea unui contract în formă scrisă pentru a eluda plata impozitelor obținute din chirii. Pe de altă parte, proprietarii se expun unor riscuri care nu trebuie neglijate.
„În lipsa unui contract scris, proprietarul nu va putea demonstra obligațiile pe care chiriașul și le-a asumat și, pe cale de consecință, nu va putea dovedi eventualele pretenții față de acesta. Problemele pe care proprietarul le poate întâmpina în lipsa unui contract de închiriere în formă scrisă pot fi legate de: refuzul de plată a chiriei, plata unei chirii mai mici decât cea convenită, imposibilitatea controlării modului de folosire a imobilului, imposibilitatea controlării duratei contractului, imposibilitatea perceperii de penalități de întârziere la plata chiriei”, a precizat avocatul Doru Neamțu.
Proprietarii pot fi acuzați de evaziune fiscală
Totodată, proprietarul ar putea ajunge să răspundă penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și a refuzului de a declara veniturile obținute. În această situație, organele de cercetare penală pot fi sesizate chiar și de către chiriaș.
„Legea prevede sancțiuni extrem de aspre pentru astfel de fapte, respectiv închisoarea de la doi la opt ani și interzicerea unor drepturi sau amendă penală. Individualizarea pedepsei se realizează în funcție de valoarea prejudiciului, precum și de momentul și condițiile în care acesta este acoperit”, a mai spus Doru Neamțu.
Cum sa înregistrezi contractul de închiriere la ANAF
De anul viitor înregistrarea contractelor la Fisc redevine obligatorie. Iar până la 1 ianuarie Fiscul ar urma să vină cu un nou ordin privind înregistrarea obligatorie a contractelor. Chiar și în lipsa obligației de înregistrare, este indicat să înregistrezi contractul pentru că un astfel de contract luat în evidență de către Fisc este titlu executoriu dacă, de exemplu, chiriașul nu mai plătește chiria și se dorește evacuarea sa mai rapidă.
Procedura de înregistrare online nu este tocmai complicată. Aveţi nevoie de o cerere și o copie a contractului încheiat cu chiriașul. Cine are posibilitatea să semneze documentele electronic cu semnătură electronică calificată, le poate trimite prin intermediul portalului e-guvernare.