Noi audieri la DNA Piteşti

Noi audieri la DNA Piteşti

Procurorii DNA Piteşti au continuat astăzi audierile în dosarul în care Cornel Penescu, patronul echipei de fotbal FC Argeş şi al grupului de firme PIC, este arestat preventiv sub acuzaţia de dare de mită.

La sediul DNA Piteşti a ajuns, în jurul orei 13.30, şi Ionuţ Badea, antrenorul echipei FC Argeş, iar la puţin timp după el a venit şi jucătorul Daniel Bălaşa.

În plus, procurorii DNA l-au audiat şi pe Cristian Soare, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş. Soare a fost chemat la DNA după ce SRI a interceptat mai multe convorbiri telefonice, în care Cornel Penescu îi cerea ca anumite nereguli din contractele de muncă de la PIC să fie trecute cu vederea.

„Am fost audiat ca martor, iar lucrurile au decurs normal. Am declarat ce aveam de declarat… Nu se poate face o paralelă între statutul meu de martor şi ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. În ceea ce priveşte întrebările puse de procurori, nu pot spune prea multe, deoarece există o anchetă în desfăşurare”, a declarat Cristian Soare, la câteva minute după ce a ieşit de la audieri.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 18.25

Ne puteți urmări și pe Google News