Alţi doi poliţişti şi directorul unei şcoli de şoferi au fost reţinuţi ieri în Argeş.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis ieri mandat de arestare pe 29 de zile pentru încă trei persoane implicate în dosarul „Mită pentru permise“. Traian Proca, subofiţer în cadrul Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto Argeş, Ion Ciripan, director al şcolii de şoferi Cipmar din Piteşti, şi Virgil Ioniţă, subofiţer în cadrul aceluiaşi serviciu şi care supraveghea probele practice de la examenul pentru permisele de conducere, au fost arestaţi preventiv. 4.500 de euro permisul Cei trei sunt acuzaţi de aderare la un grup infracţional organizat, fals intelectual, luare de mită pentru a facilita obţinerea permiselor auto pentru mai multe persoane. La sfârşitul săptămânii trecute, în acest caz au fost arestate iniţial 17 persoane, printre care se află şi şeful Serviciului Permise Argeş, Codruţ Gheorghe Vlăsceanu, precum şi adjunctul acestuia, Vasile Voinea.
Potrivit DNA, în perioada martie-iunie 2008, membrii grupului ar fi pretins şi primit de la fiecare candidat sume cuprinse între 700 de euro şi 4.500 de euro. Conform anchetatorilor, reţeaua de permise auto din Argeş era împărţită în patru grupuri „profesionale“, de la racolatorii de candidaţi pentru obţinerea permisului de conducere la patroni de şcoli de şoferi, funcţionari şi poliţişti.
Citiţi şi: Poliţia caută clienţii „Fabricii de permise“ Angajaţii „fabricii“ de permise auto, trimişi după gratii Încă un scandal cu carnete auto false Viitorii şoferi se vor urca la volan după ce vor face mai întâi ore de legislaţie
Carnete de şofer contra 3.000 de euro
"Videanu: Piedone a dat mită la Piteşti pentru permisul de conducere"! Piedone nu putea lua permis la cinci categorii! Examinatorul lui Piedone, arestat