Noaptea Muzeelor va fi vegheată de peste 3.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, care au fost mobilizaţi, peste efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) aflate la serviciu, pentru a asigura buna desfăşurare a evenimentului organizat sub egida UNESCO şi patronat de Consiliul Europei. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în 45 de orașe din țară se desfășoară, cea de-a XIII-a ediție a manifestării.
Noaptea Muzeelor va fi vegheată de peste 3.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri care vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, pentru a asigura la nivel național, ordinea și siguranța public, transmite MAI,
O atenție deosebită a oamenilor legii va fi acordată zonelor în care există aglomerări de persoane, în stațiile și pe liniile mijloacelor de transport care duc către muzeele deschise. Cea de-a XIII-a ediție a manifestării “Noaptea Muzeelor” are loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în 45 de orașe din țară. Cu ocazia evenimentului, peste 250 de obiective culturale din întreaga țară își vor deschide porțile.
În București, efectivele de ordinea publică vor fi suplimentate, în condițiile în care, în acest sfârșit de săptămână, au loc un număr record de manifestări publice - spectacole, maraton, cros ciclist etc. - la care se așteaptă un număr mare de persoane. De asemenea, echipajele de poliție rutieră vor asigura fluidizarea traficului și vor informa conducătorii auto asupra restricțiilor de circulație, recomandând, totodată, rute ocolitoare.
Muzeele MAI îşi deschid porţile
Ministerul Afacerilor Interne vă invită astăzi, începând cu ora 17.00, să vizitați Foișorul de Foc din București, unde veți putea cunoaște mai multe despre istoria pompierilor și unde veți fi întâmpinați de Fanfara militară a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Muzeul Poliţiei Române participă şi anul acesta la programul cultural european „Noaptea Muzeelor”, ajuns la a XIII-a ediţie. Între orele 18.00-24.00, intrarea la muzeul din Târgovişte, strada Calea Domnească, nr. 187, va fi gratuită.
Muzeul Casa Coconilor a fost amenajat într-o clădire monument istoric, cu mare valoare artistică şi istorică, construită în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu, pentru copiii domnitorului, şi refăcută în stil neoclasic, între anii 1867 şi 1893, cu ocazia construirii Prefecturii.