Noaptea Muzeelor, în 45 de orașe

Noaptea Muzeelor, în 45 de orașe

Sute de mii de români sunt aşteptați, în weekend, la cea mai lungă noapte a culturii. Anul acesta, la Noaptea Muzeelor, demersul european aflat la cea de-a XIII- a ediție,se va desfășura sâmbătă, 20 mai, iar la eveniment vor participa 145 de muzee și case de cultură, dar și organizații partenere, din 45 de orașe din întreaga țară.

În București, 49 de muzee își deschid porțile și vor putea fi vizitate gratuit. Printre acestea se numără şi Cimitirul Bellu, unde bucureştenii vor avea acces între orele 19.00-00.30 (concerte de jazz, spectacole de teatru și proiecție de film), dar și Muzeul Antipa, unde programul începe la ora 16.30, cu seria de evenimente intitulată „Urme în timp”. Cu această ocazie va fi lansat volumul „Orginea speciilor”, a lui Charles Darwin. De la ora 18.00, publicul va avea ocazia să viziteze gratuit expoziția permanentă și, totodată, să participe la o serie de activități specifice de cercetare, care vor avea loc în curtea Muzeului, începând cu ora 22.00. La Muzeul Național Astra din Sibiu, punctul forte al nopții de 20 mai este dat de prezența legendarei Phoenix, cea mai longevivă trupă rock din istoria României. Nicu Covaci și colegii săi vor face show sâmbătă, între orele 22 și 23.30, pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber.