Ascensiunea noului Imperiu Otoman seamănă foarte bine cu zorile Germaniei naziste. La fel și reacția împăciuitoare a Europei față de noul dictator. O analiză excepțional publicată de Times of Malta.

Câștigarea puterii prin alegeri generale libere nu este niciodată o garanție a pedigree-ului democratic al unui lider politic. Lumea a conștientizat această realitate brutală în zorii care au urmat Nopții Cuțitelor Lungi, în Germania nazistă, din iulie 1934, când o serie de asasinate i-au permis lui Hitler să instaureze dictatura.

După lovitura de stat eșuată din turcia, luna trecută, care a încercat să-l răstoarne pe președintele Recep Tayyip Erdogan de la putere, acesta s-a mișcat cu o iuțeală necruțătoare, epurând mii de oponenți politici din pozițiile lor.

Nu s-a limitat la personalul militar responsabil pentru puci, ci, în mod șocant, a demis și peste 2000 de judecători și 20.000 de profesori. Peste 130 de posturi de radio, televiziune sau ziare au fost închise. Au fost arestate 60.000 de persoane iar 50.000 de pașapoarte au fost anulate.

În primul rând, cum ajunge un președinte la asemenea nivel de putere abuzivă? Statul de drept a murit în Turcia. Erdogan a vorbit chiar despre introducerea pedepsei cu moartea pentru capii loviturii de stat, ceea ce ar însemna o brutală violare a drepturilor omului, deoarece aplicarea pedepsei reintroduse ar fi aplicată retroactiv. Iar Erdogan are tupeul să critice Uniunea Europeană pentru că nu îl sprijină „în numele democrației”.

Ascensiunea lui Erdogan s-a produs pe fondul unei crize globale grave, de la dezastru financiar, sancțiuni economice în Europa și acte de terorism tot mai grave, la imigrație în masă și exacerbarea conflictelor în Libia, Siria și Irak. În mod cu totul întâmplător, ISIS a fost dovedită că își finanțează operațiunile prin vânzarea de petrol furat din zonele ocupate către Turcia.

În tot acest haos, a uita sau a interpreta greșit evenimentele care se petrec acum în Turcia, la granița Europei, este de înțeles. Totuși, să nu se lăsăm înșelați: aceste evenimente depășesc cu mult în amploare cuvintele care le descriu și amenință echilibrul fragil în regiunea noastră cu mult mai mult decât ne putem imagina.

Deci, cine este acest nou sultan Erdogan? Poate fi el asemuit unor figuri politice precum Hitler, sau ar fi o exagerare?

Să le comparăm viziunea, misiunea și modul de implementare a intențiilor. În Mein Kampf, Hitler și-a exprimat viziunile sale de grandoare pentru o nouă Germanie, ceea ce însemna căutarea de teritorii pentru expansiune către Răsărit, așa-numitul „lebensraum” (spațiu vital), sub acoperirea ideologică a Nazismului, care a îmbrăcat forma unui cult fanatic. Misiunea asumată de Hitler a fost să construiască un stat cu un singur partid politic, să facă Germania din nou o mare putere militară prin creșterea masivă a cheltuielilor militare și inițierea de agresiuni asupra țărilor vecine pentru a construi o Germanie mai mare. La începutul implementării misiunii sale, Europa a fost prinsă total nepregătită și a răspuns cu o politică împăciuitoare.

Acțiunile lui Erdogan conțin similarități frapante. Viziunea sa pentru 2023 este o Turcie reînviată, care să devină una din primele zece puteri economice din lume. Cheltuielile militare au explodat și continuă să crească. Politicienii din opoziție și criticii au fost supuși unor presiuni din ce în ce mai mari.

Genocidul împotriva armenilor a fost negat cu vehemență. Kurzii se află sub o și mai mare amenințare din partea armatei turce. Erdogan dorește înlocuirea actualei constituții seculare cu una islamistă. Iar după puciul eșuat, toată opoziția a fost lichidată, eliberând calea pentru o domnie lungă a noului sultan al Turciei.

Până acum, Europa s-a retras în conchilia ei, într-o nouă politică împăciuitoare, de data aceasta față de Turcia, în timp ce se luptă să țină sub control alte probleme, cum ar fi imigrația, terorismul și conflictele interne legate de instituțiile politice și financiare la care se adaugă relațiile încordate cu vecina sa răsăriteană, Rusia.

Totuși istoria ar putea dovedi și de data aceasta că o astfel de reacție este un joc periculos. Europa ar face bine să ia foarte în serios situația care se desfășoară acum pe malurile Bosforului.

Ceea ce era numit Bolnavul Europei, muribundul Imperiu Otoman, se transformă rapid un Stat Islamic resuscitat și Omul Puternic al Europei.

Noul sultan a făcut un număr alarmant de mare de mișcări îndrăznețe, care creează o mare îngrijorare, de la doborârea unui avion rusesc și bombardarea kurzilor, la condamnarea la închisoare a ziariștilor, demiterea judecătorilor și uitatul în altă parte când tancurile petroliere  și militanții răniți ai ISIS intră în Turcia.

Apoi au urmat amenințările abia voalate la adresa Europei, dacă nu se supune pretențiilor sale, de a pune sub acuzare un comedian în Germania sau de a-și deschide porțile pentru a lăsa să intre fără viză valuri de turci.

Fiul lui Erdogan, Bilal, a fugit recent din Italia, din cauza unei investigații privind o afacere de spălare de bani și suspiciuni că a acționat ca intermediar în beneficiul familiei, ascunzând 1,2 miliarde de euro bani gheață

Anchetatorii italieni au interceptat o conversație telefonică între tată și fiu, în care președintele îl instruia pe Bilal să ia imediat toți banii din seiful său din Italia și să-i aducă acasă, deoarece autoritățile erau pe urmele sale „și tocmai au lansat operațiunea”.

Măi, măi, măi! Lucrurile se complică.

Ar putea fi acesta motivul pentru care Erdogan se cramponează cu disperare de putere? Ar putea fi această dovadă a spălării banilor începutul sfârșitului noului Om Puternic al Turciei, care face o demonstrație de forță în fața Europei, cu viziunea sa despre un stat turc islamic, autoritar și puternic?

Sau Europa se va prăbuși, renunțând la principiile sale, sub presiunea oportunismului politic și economic, fenomen care de obicei începe cu câștiguri pe temen scurt și sfârșește cu dezastre pe termen lung?