Mii de angajați vor fi dați afară! E un gigant al industriei auto
- Surcel Vasile
- 25 iulie 2019, 09:59
Nissan Motor Co. plănuiește să elimine peste 10.000 de locuri de muncă la nivel global, în încercarea de a se redresa.
Citând surse din interiorul companiei, Kyodo News anunță că numărul de posturi avute în vizor reprezintă în jur de 10% din total forței de muncă din toată lumea și este cu mult mai mare decât decât cel estimai inițial. În mai, producătorii japonezi susțineau că vor tăia numai 4.800 de locuri.
Profitul net al grupului Nissan este în scădere, afectat de vânzările slabe ale mașinilor pe piața americană, iar compania japoneză anticipează aproape o înjumătățire a profitului în anul fiscal 2019. De asemenea, de la arestul din noiembrie al directorului Carlos Ghosn, Nissan s-a confruntat cu probleme de restructurare a echipei de management și cu cele legate de relațiile cu Renault SA, cel mai mare acționar al său.
Reducerea suplimentară a forței de muncă va fi anunțată cel mai probabil joi, când vor fi eliberate cifrele de venit pentru perioada aprilie - iunie a acestui an. Fabricile din America de Sud și din alte regiuni în care Nissan înregistrează profit scăzut vor fi, cel mai probabil, țintele planului de reducere,
Potrivit raportului financiar, în luna martie a acestui an, grupul Nissan avea aproximativ 139.000 de angajați. În anul fiscal 2018, vânzările Nissan la nivel global au scăzut cu 4.4 procente.