Bucureştenii care s-au bucurat ieri de prima ninsoare din Capitală vor mai avea de aşteptat până când străzile vor fi acoperite cu un strat gros de nea.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând de astăzi, cerul se înseninează, iar de mâine temperaturile vor creşte cu câteva grade.
În cea mai mare parte a ţării va fi ger astăzi, iar spre seară vor fi condiţii de ninsoare slabă în nord-estul ţării. Cele mai scăzute temperaturi vor fi în Transilvania, Maramureş şi nordul Moldovei, unde vor fi -15 până la -25 de grade C în depresiunile intramontane. De vreme mai blândă vor avea parte doar sudul Munteniei şi Dobrogea.
Mâine, temperatura aerului va marca o creştere uşoară, însă vremea se menţine rece, chiar geroasă dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade C, iar minimele se vor situa între -15 şi -5 grade C, uşor mai ridicate în est.
Local, în zonele joase se va semnala ceaţă, asociată cu chiciură. În nordul şi estul teritoriului vor fi înnorări temporare, dar numai izolat va ninge slab. Duminică, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în estul ţării, unde izolat vor mai fi condiţii să ningă slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade C, iar cele minime se vor situa între -15 şi -5 grade C.
La munte, temperaturile foarte scăzute de astăzi vor creşte mâine uşor, iar ninsori slabe şi izolate se vor produce doar în Carpaţii Orientali. Mâine, în cursul serii, pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă.