Soția fostului președinte Ion Iliescu, Nina, a oferit, pe blogul soțului, explicații cu privire la pensia pe care o încasează, în urma informațiilor apărute recent în mass-media.
Nina Iliescu a explică faptul că a preferat, până acum, discreția, dar în urma informațiilor cu privire la încasările ei, despre care spune că au fost interpretate greșit, a simțit nevoia unor precizări, mai ales pentru Evenimentul zilei, care a preluat informația, cu citarea sursei.
Informația apărută în spațiul public se referea la o pensie de 10.600 de lei pe lună, pe care ar încasa-o soția fostului președinte, dar Nina Iliescu spune că este vorba de cuantumul anual, nu lunar.
Fosta primă doamnă a mai scris că informația a fost preluată din declarația de avere a soțului, cea din 2008. „Venitul meu din pensie era de fix 10.600 de lei. Pe an! Scrie negru pe alb! Adică circa 900 de lei pe lună. Da, din păcate asta era pensia foștilor mei colegi, cercetători <<într-un domeniu atipic>>, coroziunea metalelor, deși autoturismele domniilor lor jurnaliștii au a ne mulțumi”, a scris Nina Iliescu. „Nu, pensia mea nu a crescut ca în povești, ci s-a mărit, conform legii, în ultimii zece ani, până la o sumă lunară care depășește cu puțin 2.000 de lei”, a mai scris fosta primă doamnă.