Nicușor Dan și-a prezentat programul de prezidenţiabil. Atacuri la Antonescu și Ponta
- Andrei Pospai
- 22 aprilie 2025, 16:17
Nicușor Dan. Sursa foto: captură videoNicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a prezentat un program pentru reformarea României, abordând teme precum justiţia, administraţia publică, economia şi sistemul electoral.
El a criticat dur candidaţii tradiţionali şi a subliniat necesitatea unei schimbări fundamentale pentru a depăşi stagnarea actuală.
Critici la adresa contracandidaţilor
Nicuşor Dan a fost tranşant în privinţa candidaţilor Crin Antonescu şi Victor Ponta, afirmând că este greu de crezut că aceştia, care au protejat corupţii şi au avut declaraţii împotriva justiţiei, vor aduce schimbări semnificative.
„E dificil de crezut că cine n-a făcut 35 de ani va face, începând de mâine, ceva.
E greu să crezi că oameni care de-a lungul timpului au protejat corupţii şi au avut declaraţii împotriva justiţiei, deodată vor aduce pentru români dreptatea pe care aceștia o aşteaptă”, a declarat Nicuşor Dan.
El a reamintit episodul din 2012, când cei doi candidaţi au şocat cancelariile occidentale cu poziţii „băţoase” şi au fost nevoiţi să accepte o listă de cerinţe din partea Comisiei Europene.
„Invit românii să se uite la ce-au făcut candidaţii şi nu la ce promit”, a subliniat el.

Victor ponta / sursa foto: captură YouTube
O administraţie publică anchilozată
Nicuşor Dan a criticat starea administraţiei publice din România, pe care o consideră ineficientă şi birocratică.
El a dat exemplul Agenţiei Naţionale Antidrog, despre care a spus că s-a născut „bolnavă” din cauza numirilor pe bază de pile şi relaţii.
„Statul român nu are resurse pentru a se regenera el însuşi.
De asta o să vedeţi în programul pe care îl prezint că vorbesc foarte mult de cooptarea specialiştilor din zona privată, din zona de asociaţii profesionale, din zona de consultanţă, pentru a da o direcţie adecvată pentru statul român”, a explicat candidatul.
Reforme în justiţie şi administraţie
În programul său „Viziunea pentru România”, Nicuşor Dan propune reforme semnificative în justiţie, inclusiv schimbarea opticii Parchetelor pentru a combate marea corupţie, precum evaziunea fiscală, mafia imobiliară şi traficul de droguri.
El a criticat funcţionarea Inspecţiei Judiciare, considerând-o un instrument de presiune asupra judecătorilor critici faţă de sistem, şi a pledat pentru sancţiuni împotriva inspectorilor judiciari care comit abateri grave.
În ceea ce priveşte Curtea Constituţională, Nicuşor Dan propune ca judecătorii CCR să fie aleşi doar din rândul magistraţilor cu experienţă, pentru a garanta competenţa în deciziile privind problemele majore ale statului.
Pe partea administrativă, el susţine redesenarea teritorială a României în funcţie de polii de creştere economică şi comasarea comunelor cu populaţie redusă, păstrând serviciile aproape de cetăţeni.