Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din subordinea Primăriei Capitalei a intermediat, în cursul anului 2022, adopţia a 1.200 de câini din centrele din Pallady, Bragadiru şi Mihăileşti, anunţă primarul general Nicuşor Dan.
„Anul acesta, am reuşit să dăm în adopţie peste 1.200 de căţei din centrele ASPA Pallady, ASPA Bragadiru şi ASPA Mihăileşti. Cu toţii au ajuns în mijlocul unor familii iubitoare şi responsabile, cărora le mulţumesc pentru gestul lor. Eforturile noastre au dat roade prin cele 30 de târguri organizate în cursul acestui an în diferite locaţii din Bucureşti şi Ilfov, cum ar fi Arena Naţională (unde a avut loc cel mai mare târg din istoria ASPA), Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" din Mogoşoaia, Grădina de Vară din Herăstrău şi Circul Metropolitan Bucureşti (care a găzduit un târg online pentru căţeii seniori)", a scris Nicuşor Dan, miercuri, pe Facebook.
Potrivit edilului, "campania de adopţii nu a avut graniţe, poveştile căţeilor au fost promovate în mediul online, la televiziuni şi în presa scrisă, de către persoane publice care ne-au vizitat la târguri, precum Maia Morgenstern, Dan Teodorescu, Corina Băcanu, Mihai Morar, Melania Medeleanu, Bogdan Drăcea, Marian Rîlea, Iulia Albu, dar şi în cadrul parteneriatelor cu ONG-uri de profil din alte ţări".
"Le mulţumesc tuturor! De asemenea, le mulţumesc sponsorilor care au fost mereu alături de noi. În 2023 vom continua campaniile de adopţii, astfel încât numărul căţeilor din adăposturi să fie cât mai mic", a adăugat Nicuşor Dan.
(Agerpres)