Nicușor Dan nu-și asumă dezastrul din parcurile bucureștene: „Nu arată nici mai bine, nici mai rău decât în anii trecuți”

Nicușor Dan nu-și asumă dezastrul din parcurile bucureștene: „Nu arată nici mai bine, nici mai rău decât în anii trecuți” Sursa foto; Facebook

Situația în care au ajuns parcurile bucureștene nu se datorează actualei administrații, care și-a preluat mandatul în anul 2020. Primarul general Nicușor Dan nu-și asumă criticile cu privire la mizeria din aceste locații, spunând că acestea arată la fel ca și în anii trecuți. Pe de altă parte, Nicușor Dan a explicat că se fac lucrări pentru refacerea și modernizarea parcurilor.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că nu este responsabil pentru mizeria și starea deplorabilă în care au ajuns parcurile din București. El a spus că acestea arată la fel ca și în anii trecuți, când orașul era administrat de predecesorii săi. Nicuşor Dan a precizat, însă, că se fac investiții în refacerea mobilierului și a echipamentelor din cele 40 de locuri de joacă.

„Nu vreau să îmi însuşesc această critică, parcurile nu arată nici mai bine, nici mai rău decât au arătat în toţi anii aceştia. Mă duc relativ des în Parcul Carol, cu copiii. Ele nu au sisteme de irigaţii şi iarba, pentru că e secetă, este arsă. Curăţenia este destul de bună. A fost un moment în vara anului trecut, când am făcut trecerea de la companiile municipale care cheltuiau în exces, când la 2-3 luni nu a fost tunsă iarba. În momentul de faţă, iarba este tunsă. În momentul de faţă este o curăţenie care se face permanent”, a declarat Nicuşor Dan.

Primarul general a mai spus că păsările, în special ciorile, care își au adăpost în copacii din parcuri sunt cele care lasă mizerie pe alei. Iar acest lucru reprezintă o problemă pentru Primărie. Iar lipsa lucrărilor de întreținere, care nu s-au mai făcut de mulți ani, dau impresia că aceste locații au fost abandonate și sunt neîngrijite.

Ne puteți urmări și pe Google News

„O problemă este cu calitatea aleilor care sunt sparte de ani de zile și dau impresia de delăsare a respectivului parc. Specific, în Herăstrău, avem inclusiv maluri de lac care s-au dus către apă. Reparaţiile pentru un mal de lac ajung la 40 - 50 de milioane de lei. O să le facem, până la sfârşitul acestui mandat. Şi, tot specific, în Parcul Cişmigiu avem ciorile care murdăresc aleile și locurile de joacă. Dimineața, până se face curățenie, trecătorii văd această murdărie”, a subliniat Nicușor Dan.

Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Nicușor Dan anunță mai multe lucrări în parcuri

În acest context, Nicuşor Dan a anunțat că Primăria are în derulare mai multe lucrări de reparații în parcurile din București. El a dat ca exemplu reparația Podului Mare din Cișmigiu, obiectiv care are o vechime de aproximativ un secol.

„Pe banii pe care am reuşit să îi ducem către zona de parcuri am început să facem lucruri care nu s-au mai făcut. Avem un pod, aşa numitul Pod Mare din Cişmigiu, contruit acum mai bine de 100 de ani, care nu a fost reparat niciodată. Acum îl avem în reparaţie şi ăsta e motivul pentru care nu este apă în lac. Se fac lucrări pe dedesubtul podului. Avem, tot în Cişmigiu, mai multe pergole care sprijină plantele agăţătoare, 30 erau putrede, așa că le-am înlocuit. Deci ne-am apucat să facem acele lucrări care nu s-au făcut ani de zile”, a mai precizat Nicuşor Dan.

Primarul general a mai spus că vor fi făcute lucrări de reabilitare și la locurile de joacă. Aici vor fi schimbate echipamentele sau vor fi reparate.

„În ceea ce priveşte locurile de joacă, în toate cele 40, fie o să le schimbăm, fie o să le reparăm pe cele care se pot repara”, a mai declarat Nicuşor Dan, într-o intervenție la B1 TV.