Nicușor Dan nu-l poate bate pe TikTok pe Călin Georgescu: Aștept să primesc donații
- Ichim Alex
- 27 martie 2025, 14:54

Candidatul independent Nicușor Dan spune că finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale este asigurată ”de oameni”. El a adăugat că așteaptă să mai obțină bani și de la oameni de afaceri, fără să nominalizeze un astfel de finanțator.
Cetățenii finanțează campania. După cum se poate vedea public pe site-ul oficial, în timp real, câți oameni și ce sume. În afară de asta, aștept să mai primesc donații de la oameni de afaceri. În momentul în care o să am acești finanțatori și dacă am și acceptul lor o să îi nominalizez.
Nicușor Dan a mai spus că activitatea de finanțare este un proces transparent, verificabil. El a dat asigurări că din banii de campanie nu sunt finanțate promovări pe Tik Tok, a mai spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC
Pe TikTok nu se pot face promovări, decât dacă plătești pe cineva să facă asta. Noi nu am făcut asta. La vizualizări suntem la un nivel de 3 sau 4% față de cât avea Călin Georgescu în perioada alegerilor de anul trecut. Facem în schimb promovare pe alte rețele social-media, unde sumele pe care le plătești sunt clare, se văd.
Mai mulți politicieni au acuzat lipsa de transparență a candidatului Nicușor Dan, în privinața surselor de finanțare ale campaniei electorale.