Nicușor Dan, dat în judecată de edilul Sectorului 4. Ce acuzații îi aduce primarului general

Nicușor Dan, dat în judecată de edilul Sectorului 4. Ce acuzații îi aduce primarului generalNicușor Dan. Sursa foto: Captură video

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, îl acuză pe primarul general Nicușor Dan că ar bloca proiectul de refacere al Planșeului Unirii, deși avizul necesar este disponibil de mai multe luni. Băluță susține că întârzierea afectează siguranța bucureștenilor și a inițiat demersuri legale.

Daniel Băluță: „O are de anul trecut şi tot nu semnează avizul”

Potrivit Primăriei Sectorului 4, proiectul a primit aviz favorabil de la Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Capitalei pe 24 noiembrie 2024, iar avizul a fost trimis primarului general pe 10 ianuarie 2025. Daniel Băluță susține că documentul necesită doar semnătura primarului general. Astfel, Primăria Sectorului 4 a inițiat o cerere de chemare în judecată și pregătește o plângere penală pentru abuz în serviciu.

Băluță a declarat că edilul Capitalei pune în pericol siguranța locuitorilor, precizând că experitzele tehnice efectuate în septembrie anul trecut arată că întârzierea finalizării lucrărilor crește riscul ca anumite zone ale planșeului să cedeze.

„Aceeaşi Comisie ne dă avizul favorabil, aviz, care trebuie semnat, ca o formalitate, de către Primarul General. Acelaşi primar, care ne spunea că aşteaptă opinia specialiştilor. O are de anul trecut şi tot nu semnează avizul.

De ce? Pentru că ne spune că se pregăteşte. Ne spune că mai trebuie să consulte documente. Ne mai spune că trebuie să treacă bugetul. O mulţime de motive inventate, doar pentru a bloca lucrările, cu intenţie şi cu rea-credinţă”, a declarat acesta.

Daniel Băluță

Daniel Băluță. Sursa foto: Primăria Sectorului 4

Nicușor Dan, dat în judecată

Primăria Sectorului 4 a deschis o acțiune în instanță pentru semnarea avizului, cu primul termen pe 27 mai. În paralel, se pregătește o plângere penală împotriva lui Nicușor Dan, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale și complicitate la distrugere.

„În timp ce se plimbă prin ţară vorbind despre «România Onestă», cel care se visează deja Preşedintele României nu e interesat de nevoile oamenilor care trăiesc aici şi pe care i-a abandonat! Pentru că acestuia îi pasă doar de propriile ambiţii politice şi de planurile personale, ne-am adresat instanţei cu o cerere de chemare în judecată a Primarului General având ca obiect «obligaţia de a face».

Primul termen de judecată este pe 27 mai şi sperăm ca măcar justiţia să-l responsabilizeze pe domnul Dan. În acelaşi timp, am început procedura pentru a formula o plângere penală pe numele Primarului General, pentru abuz în serviciu prin vătămarea interesului public, fals în înscrisuri oficiale şi complicitate la fals, instigare şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de distrugere”, a susținut edilul Sectorului 4.

Recomandările noastre