Nicole Cherry trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Florin Popa, de aproape trei ani. Diferenţa de vârstă dintre cei doi este de opt ani.
Nicole Cherry a lansat melodia „Scrie-mi pe suflet”, însoțită de un videoclip emoționant, prilej cu care artista de 22 de ani, a făcut și marele anunț: este însărcinată. În videoclip apare și iubitul artistei, Florin.
„Lângă Florin am crescut și în brațele lui am devenit femeie. În ochii lui mi-am văzut tot viitorul și am simțit din prima clipă că e bărbatul care va da sens vieții mele. De câteva luni, trăiesc toate emoțiile si sentimentele la intensitate dublă, pentru că le împart cu o inimioară care bate în tandem cu inima mea. Pentru că din inimile noastre s-a mai născut încă una, am învățat ce e iubirea absolută. Te iubim pe tine cel mai mult. Semnat, mami și tati”, a scris Nicole Cherry pe contul său de Instagram.
În aprilie 2020, artista în vârstă de 22 de ani a fost întrebată într-un interviu când vrea să aibă copii. „În 2, 3 ani. Îmi doresc să fiu mamă tânără”, a răspuns Nicole Cherry la vremea respectivă, pentru Libertatea.
Tot anul trecut, Nicole spunea că, deşi are o relaţie serioasă, nu are planuri de nuntă. „Mai avem până acolo. Să ne bucurăm de viață, să călătorim. Atunci când sunt într-o relație, îmi place sa intru într-una serioasă. Este prima mea relație”, a declarat Nicole.
Înainte să-l cunoască pe Florin, Nicole a avut o relaţie cu Teo Mihăescu, care a înșelat-o cu una dintre cele mai bune prietene de-ale sale. Ulterior, cântăreaţa şi-a găsit liniştea în braţele lui Florin.