Nicolas Sarkozy, dupa Franta, vrea si Europa

Nicolas Sarkozy, dupa Franta, vrea si Europa

Si-a inceput mandatul pe 16 mai 2007, ca presedinte al tuturor francezilor.

Conduce tara aplicand propriile viziuni liberale. Este unul dintre cei mai eleganti barbati ai lumii, iar in spatele sau se afla Cecilia, sotia lui.

In urma cu cateva zile, Nicolas Sarkozy a fost desemnat de revista „Vanity Fair” unul dintre cei mai bine imbracati barbati din lume.

„Nicolas Sarkozy este imbracat cu clasa internationala. El are o alura impunatoare, masculina si romantica in acelasi timp. Ne place costumul Prada pe care l-a purtat in ziua in care a fost instalat in functie si n-am schimba nimic in garderoba sa, nici macar tinuta de jogging”, a declarat Amy Fine Collins, unul dintre redactorii care s-au ocupat de realizarea clasamentului.

A cules roadele

Meritul pentru eliberarea celor cinci infirmiere bulgare si a medicului palestinian, dupa opt ani de tratative diplomatice, le revine presedintelui francez si sotiei acestuia, care i-au adus pe cei sase la Sofia cu aeronava prezidentiala franceza. Cei sase retinuti au fost arestati si acuzati in 1999 pentru infectarea intentionata cu virusul HIV a peste 400 de copii libieni.

Presa si opozitia franceza au criticat modul in care sotii Sarkozy au intervenit in rezolvarea cazului si i-au acuzat de oportunism politic. Nemultumirile au fost exprimate si de oficialii UE: Benita Ferrero-Walder, comisar european pentru relatii externe si principal negociator al Uniunii in acest caz, considera ca succesul diplomatic revine statelor europene care au contribuit la rezolvarea cazului si nu sotilor Sarkozy, care au cules laurii.

Initial, Sarkozy anuntase ca doreste sa semneze acorduri de cooperare cu Libia, potrivit carora i-ar fi oferit lui Muammar Ghaddafi, presedintele libian, tehnologie nucleara in schimbul eliberarii infirmierelor bulgare.

De asemenea, prezenta primei-doamne si rolul asumat in rezolvarea acestui caz au fost aspru criticate in Franta. Desi Cecilia Sarkozy se afla la Tripoli intr-o calatorie neoficiala, excursia a fost intens mediatizata.

In spatele unui barbat puternic

Cecilia Sarkozy e principalul sfatuitor al presedintelui, cea care i-a fost alaturi in momentele dificile de la inceputul anului, cand Sarkozy era atacat inclusiv din propriul partid, Uniunea pentru o Miscare Populara (UMP).

De altfel, candidatura lui Nicolas Sarkozy la presedintie s-a bazat pe sprijinul ei, iar in perioada 2002-2005, aceasta aparea adesea in public. Cecilia e cea care are grija de agenda zilnica a lui Nicolas si chiar ii supravegheaza alimentatia.

Fost model si specialist in relatii publice, Cecilia Ciganer-Albeniz si-a parasit sotul in 1988 pentru Sarkozy. Relatia celor doi a devenit insa oficiala abia in octombrie 1996, cand Nicolas a divortat de prima lui sotie, Marie-Dominique Culioli, cu care are doi copii - Pierre si Jean (22, respectiv, 20 de ani).

  Cu Cecilia, Sarkozy are un fiu, Louis, in varsta de 10 ani. Relatia sotilor Sarkozy a fost una tumultuoasa si a tinut adesea prima pagina a ziarelor. In urma cu doi ani, publicatia elvetiana „Le Matin” a dezvaluit faptul ca Cecilia Sarkozy l-a parasit pe Nicolas pentru Richard Attias, om de afaceri marocan.

In acelasi timp, despre Sarkozy se spunea ca avea o relatie cu Anne Fulda, jurnalista la „Le Figaro”. Cei doi s-au impacat un an mai tarziu. Cu toate acestea, in campania electorala prezidentiala, Nicolas si Cecilia Sarkozy au putut fi vazuti rar impreuna, iar despre prima-doamna se presupune ca nu ar fi votat in al doilea tur de scrutin, potrivit publicatiei „Le Journal du Dimanche”.

Ambitie si reforma

Nicolas Sarkozy este cunoscut ca un politician abil si un bun orator. Sfatuitorii apropiati ii apreciaza charisma si inovatiile politice liberale, desi scepticii considera ca Sarkozy se departeaza de principiile sociale si economice traditionale franceze in favoarea unei reforme economice in stil american.

In varsta de 52 de ani, Sarkozy doreste masuri radicale care sa impiedice imigrarile ilegale, dar si intarirea masurilor de ordine publica si pedepsirea mai aspra a recidivistilor.

Pentru imigranti, Sarkozy doreste alegerea acestora selectiv, in functie de calificarea profesionala si crearea unui Minister al Integrarii si Identitatii Nationale. De altfel, pentru a reduce somajul in randul tinerilor, presedintele francez a introdus varsta de pensionare la 60 de ani si reducerea numarului de ore de munca saptamanala la 35.

Apelul sau pentru construirea moscheilor musulmane a fost considerata de specialisti o decizie controversata, la fel ca politica externa. Sarkozy doreste aducerea Frantei „inapoi in mijlocul Uniunii Europene”, se pronunta impotriva extinderii europene si a aderarii Turciei.

Tot Sarkozy este cel care l-a convins pe Lech Kaczynski, presedintele polonez, sa accepte un nou Tratat european, iar la summitul G8 sa se spuna despre el, dupa discursul incoerent pe care l-a prezentat, ca se afla sub influenta bauturilor alcoolice.

Cu privire la acest incident, presedintele a declarat: „Eram in intarziere, asa ca am urcat scarile patru cate patru. Nu avem nimic deosebit de spus. Asa ca am intrebat daca exista intrebari. Nu beau nicio picatura de alcool, dar n-am niciun merit, pentru ca nu-mi place”.

Nu este un secret pentru nimeni ca Tony Blair este modelul politic al lui Sarkozy, pe care il admira pentru curajul si energia sa. Sarkozy si-a inceput cariera politica la varsta de 22 de ani, cand a obtinut postul de consilier municipal in orasul Neuilly-sur-Seine, apoi a fost, pe rand, primar, deputat si ministru al internelor, ministru al economiei, finantelor si industriei.

Spre deosebire de ceilalti politicieni francezi, el nu a absolvit Scoala Nationala de Administratie, dar chiar si politicienii de stanga admit ca Sarkozy este o forta politica. Sprijinul acordat lui Sarkozy de Chirac de-a lungul carierei nu a contat prea mult pentru actualul presedinte care, in 1995, l-a sustinut pe premierul Edouard Balladur, iar in campania electorala prezidentiala nu a ezitat sa-si arate dezaprobarea fata de politica dusa de Chirac.

Sarkozy a reusit sa starneasca indignarea fostului presedinte francez in urma cu trei ani cand, rechemat in guvern de catre acesta, a obtinut functia de presedinte al UMP, partidul creat de Chirac. Nevoit sa aleaga intre cele doua functii, Sarkozy paraseste executivul un an, pana in momentul in care este rechemat in guvernul condus de Dominique de Villepin.

Clearstream 2

Cu putin timp inainte de alegerile prezidentiale, Dominique de Villepin, fostul protejat al lui Chirac, a incercat sa-l discrediteze pe Nicolas Sarkozy in cazul „Clearstream 2”, intrucat cei doi se aflau in lupta directa pentru candidatura la presedintie din partea partidului UMP. Cazul de spionaj, coruptie si spalare de bani s-a dovedit insa o inscenare.

Controversate raman si relatiile pe care Sarkozy le-a avut cu grupul Lassere, un grup imobiliar din Neuilly-sur-Seine. Publicatia „Le Cancard enchaine” a prezentat in acest an, in mai multe editii, o analiza detaliata care include copii ale actelor, deconturi si acordarea de favoruri catre acest grup de actualul presedinte francez.

Acesta ar fi acordat, in urma cu zece ani, 750.000 de euro pentru a avea dreptul sa construiasca pe Insula Jatte. Presa internationala si cea europeana nu au publicat articole care sa confirme acuzatiile, iar Sarkozy le-a negat vehement.

Profil

Portret pe scurt > Nonconformist. „De fiecare data cand il vezi la TV, face jogging. Nu-i place sa manance, nu-i place sa bea, nu reprezinta cultura Frantei” - Serge Dombierer, de la podgoria Ch‰teau de Mauvanne din sudul Frantei.

> Stil. „Nicolas Sarkozy este de clasa internationala. Are o alura mandra, in acelasi timp masculina si romantica, cu un simt dezvoltat al umorului si degajare. Ne place costumul Prada pe care l-a purtat cand si-a preluat functia si nu am schimba nimic din garderoba sa, nici macar tinutele de jogging” - Amy Fine Collins, „Vanity Fair”.

> Model. „Sarkozy il admira pe Blair, din multe motive. Fostul premier britanic a reusit sa seduca mass-media, intr-un mod in care o face acum Sarkozy, iar presedintele francez este interesat de modul in care Blair a reusit sa-si vanda ideologia politica” - Nicolas Domenach, editor al saptamanalului „Marianne”.

> Deschis. „Este un bun orator si sunt putine lucruri pe care le iubeste la fel de mult precum sa fie in fata unei audiente. De altfel, Sarkozy este un participant competent la dezbaterile televizate” - Tim King, „Prospect Magazine”.

> Receptiv. „Sarkozy a fost avocat si de aceea pare apropiat de oameni. Vrea sa le arate ca le intelege problemele si ca ii va ajuta sa le rezolve” - Anita Hausser, autor al biografiei lui Sarkozy.

> Ambitios. „Este foarte activ, ambitios, munceste din greu, este dependent de munca, nu se odihneste niciodata” - Anita Hausser, autor al biografiei lui Sarkozy.

> Puternic. „Este plin de energie si intotdeauna bate din picior atunci cand nu este in centrul atentiei, obicei care uneori il face sa arate mai inalt decat este in realitate, iar alteori atrage atentia asupra staturii lui mici” - Craig S. Smith, „New York Times”.

Biografie

Un politician ambitios

> S-a nascut pe 28 ianuarie 1955, la Paris. Este fiul unui nobil ungur, Pal Sarkozy de Nagy Bocsa, refugiat in 1944 de Armata Rosie si nepot dupa mama al unui evreu din Salonic, convertit la catolicism.

> 1978 - a absolvit Universitatea Paris X-Nanterre, licentiat in drept public si in stiinte politice.

> 1982 - Nicolas Sarkozy s-a casatorit cu Marie-Dominique Culioli, cu care are doi copii: Pierre (n. 1985) si Jean (n. 1987). S-a despartit de aceasta in 1996 si in acelasi an s-a casatorit cu Cecilia Ciganer-Albeniz. Cei doi au impreuna un fiu, Louis, nascut in 1997.

> 2002-2004, 2005-2007 - ministru de interne

> 2004 - ministru al economiei, finantelor si industriei

> Din noiembrie 2004 este presedinte al Partidului neogaullist (de orientare conservatoare) UMP, infiintat in 1974 de Jacques Chirac.

> Din 16 mai 2007 ocupa functia de presedinte al Frantei.

Ne puteți urmări și pe Google News