Cei care l-au apreciat pe regretatul Nicolae Manolescu i-au adus astăzi un ultim omagiu, la Ateneul Român. Sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatului critic va fi dus la Râmnicu Vâlcea, acolo unde va avea loc înmormântarea.
Omagiu pentru Nicolae Manolescu
Regretatul academician și critic a fost omagiat, luni, la Ateneul Român. După o viață dedicată culturii, Nicolae Manolescu s-a stins la vârsta de 84 de ani.
„Persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Nicolae Manolescu, o pot face luni, 25 martie, între orele 11,00 şi 14,00, la Ateneul Român", a anunţat Uniunea Scriitorilor din România.
Înmormântarea va avea loc la Râmnicu Vâlcea
Slujba de înmormântare a regretatului critic literar va avea loc în orașul natal. Astfel, sicriul cu trupul neînsuflețit al academicianului va fi dus la Râmnicu Vâlcea.
Întrucât slujba va începe la ora 12.00 la Râmnicu-Vâlcea, ora plecării, de la sediul Uniunii Scriitorilor, în ziua de marți, 26 martie, va fi 8.30 și nu 9.00”.
Uniunea Scriitorilor vine în sprijinul celor care vor să ia parte la funeralii. Astfel, reprezentanții acesteia au anunțat că vor fi puse la dispoziție două autobuze. Acestea vor pleca de la sediul Uniunii Scriitorilor marți, 26 martie, ora 09:00z
„Uniunea Scriitorilor va pune la dispoziţie celor care doresc să participe două autobuze care vor pleca de la sediul Uniunii Scriitorilor marţi, 26 martie, ora 9,00′, mai scrie în mesajul citat.
Criticul literar Nicolae Manolescu, viață dedicată literaturii
Președinte al Uniunii Scriitorilor și director al săptămânalului „România literară”, Nicolae Manolescu și-a dedicat cariera culturii și literaturii române. Cu o personalitate marcantă, regretatul academician a semnat numeroase lucrări de critică și istorie literară.
În iulie 1991, Nicolae Manolescu a devenit președinte al Partidului Alianța Civică (PAC). PAC a fost afiliat la Convenția Democrată Română, sub egida căreia Nicolae Manolescu a fost ales ca senator de Sibiu în septembrie, pentru legislatura 1992-1996. În cadrul Alianței Național-Liberale, el a fost desemnat candidat la președinția României. Mai târziu, PAC a fuzionat cu PNL în 1998, iar Nicolae Manolescu s-a retras din politică în anul 2000.