Editia din acest an de la Roland Garros a infirmat o suprematie si a confirmat o alta.
Cine s-ar fi asteptat, acum cativa ani, cand Sarapova si rusoaicele castigau tot, ca niciuna dintre ele sa nu mai conteze astazi in lupta pentru primele locuri? E drept, Sarapova a jucat accidentata aproape intreg turneul. La barbati, rusii stau mai bine. Davidenko si Andreev s-au dovedit redutabili. Dar si ei au ratat finalul. Federer l-a invins cu greu pe primul, la a noua intalnire, din care rusul n-a castigat niciuna.
Au rasarit in schimb peste noapte sarbii. Nu romanii, nu bulgarii, nu ungurii, nu cehii, nu polonezii. Sarbii. (In paranteza fie zis, am avut la tineret unele rezultate. La seniori, eterna promisiune Hanescu a cedat din primul tur. Pavel nu mai e decat o amintire.) Sarbii incep sa dea mari talente. Finalista de la Roland Garros are 19 ani si a pierdut la Henin numai fiindca n-are experienta.
Talent are cu carul. Cine stie daca nu va fi la anul numarul unu mondial. In rest, ar mai fi de relevat oboseala tot mai pronuntata de care e coplesita Venus Williams si revenirea la forma ei exceptionala, deocamdata doar pe jumatate, a Serenei Williams.
Finala masculina l-a reconfirmat pe Nadal ca rege al zgurii. Si l-a anuntat ca un posibil unu mondial. Federer a iesit din pasa neagra de acum catva timp, desi continua sa nu stie sa joace (mai bine zis, sa nu fie la fel de genial) pe terre battue. Zgura e moale, nu ingaduie viteza ierbii de la Wimbledon ori a „plasticului” american. Ar fi de stiut de ce lui Federer nu-i convine valsul Boston. Desi nu conteaza neaparat pe forta serviciului, este vulnerabil tocmai in jocul lent.
Marele turneu parizian a mai aratat ceva: schimbul de generatii din ultima vreme si-a aflat cu aceasta ocazie confirmarile si infirmarile. Lotul de campioane al rusoaicelor s-a subtiat. La barbati, Safin apune treptat. Roddick si Blake trag serios spre mijlocul clasamentului. Hewitt pare a nu mai avea resurse.
Despre spanioli, numai de bine, ca si despre francezi, specializati, si unii, si altii, in a se opri in sferturi. Argentinienii sunt singurii care urca si nu doar gratie lui Nalbandian, ci si a inca unuia sau chiar mai multor jucatori foarte tineri. Tarile mici (Slovenia, Slovacia, intre altele) scot si ele din cand in cand capsorul. In aceste conditii, Roland Garros n-a prea adus surprize. Au fost cateva meciuri spectaculoase, in care unul dintre protagonisti a fost Andreev, inca nu un mare campion, dar din ce in ce mai greu de batut.
Recomandările noastre
