În urmă cu ceva timp Nicolae Guță a făcut un live pe TikTok, iar fanii manelistului l-au răsplătit din plin pentru presatația sa din mediul online. Printre ei s-a aflat și Culiță Sterp, colegul de breaslă al cântărețului din Aninoasa.
Nicolae Guță a primit o donație colosală pe TikTok
Videoclipul cu Nicolae Guță a avut o audiență de peste 80.000 de persoane. Manelistul a întreținut atmosfera și a dat declarații pentru toți fanii care au făcut donații. După cum am precizat printre ei s-a aflat și Culiță Sterp care se pare că n-a fost afectat că în urmă cu ceva timp hoții l-au prădat de câteva sute de mii de euro.
Nicolae Guță a primit din partea mai tânărului coleg de breaslă nici mai mult nici mai puțin de 10.000 de euro. Culiță Sterp a explicat ce l-a determinat să doneze această sumă pentru care unii dintre români muncesc mai bine de jumătate de ani.
Culiță Sterp a spus că el și cu alți interpreți de manele sunt datori față de Nicolae Guță pentru repertoriul celui din urmă. Repertoriu care, spune Sterp, a contribuit la rotunjirea veniturilor pentru mulți interpreți. Prin urmare, cei 10.000 de euro au fost mai degrabă o datorie morală față de celebrul lăutar.
Culiță Sterp i-a donat manelistului 10.000 de euro
„Să știi că multă lume m-a văzut cu alți ochi după treaba asta. Din respect pentru el, pentru că de ani de zile îi cânt și eu melodiile și am făcut și eu o grămadă de bani pe melodiile lui. Trebuie să îi dai cezarului ce e al cezarului.
Până la urmă, omul acela este o legendă în România. Eu m-am bucurat că a cântat pentru băiatul meu. Undeva la 10.000 euro aveam în TikTok și n-am mai avut nimic dimineața”, a dezvăluit Culiță Sterp.
Însă, atmosfera creată de Nicolae Guță nu a fost pe placul tuturor. Nelson Mondialu, un alt influencer de pe TikTok l-a reclamat pe Guță la ANAF. Asta după ce a văzut câte donații primește interpretul de manele. Nelson a precizat că nu suma câștigată a fost sursa deranajului. Lipsa de empatie a manelistului în ajutorarea altor persoane l-a deranjat.
„La ce ANAF fraților că am sunat? Hoților, vedeți că eu sunt curat. Eu banii pe care îi dați aici, 2, 3, 5, 10 euro eu mă duc și îi dau pe stradă.”, a mărturisit Nelson Mondialu, pe TikTok.