Nicolae Ciucă: România a devenit interesantă pentru investitorii internaționali, care ne văd ca pe o piață performantă, profitabilă și stabilă

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre investițiile din ultimii ani care au avut loc în România și a subliniat că acestea au devenit o componentă mai importantă decât consumul, în alcătuirea bugetului de stat și în creșterea economiei.

Potrivit informațiilor prezentate de acesta, în trimestrul a treilea al anului 2022, investițiile au contribuit cu 3,8% în creșterea PIB, iar consumul cu 2,5%. Ciucă a mai adăugat că acest lucru poate fi văzut și dacă mergi prin țară, unde construcțiile industriale, comerciale ori rezidențiale au devenit un domeniu foarte vizibil și care generează la rândul lui mai multe locuri de muncă.

România, un punct de atracție pentru investitorii internaționali

Nicolae Ciucă a susținut că a venit vremea ca România să se comporte ca o țară care își merită locul în organizații ale statelor cu economii avansate, cum sunt Uniunea Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

„Acum, investițiile devin locomotiva creșterii economice, iar asta arată că România a devenit interesantă pentru investitorii internaționali, care ne văd ca pe o piață performantă, profitabilă și stabilă. Trecerea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiții este una dintre cele mai importante realizări ale guvernului pe care îl conduc”, a mai spus primul-ministru.

Acesta a mai adăugat că la investițiile private de pe piața românească se adaugă investițiile guvernamentale și fondurile europene, care „aduc constant îmbunătățiri infrastructurii publice din aproape orice domeniu, de la autostrăzi și căi ferate, până la spitale și școli”.

Ciuca a analizat stadiul implementării PNRR

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a prezidat, marţi, reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cu această ocazie, a analizat stadiul implementării PNRR în România, după depunerea primelor două cereri de plată.

În această direcție, premierul a anunțat că țara noastră are un dialog foarte bun cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru clarificarea tuturor aspectelor care ţin de valorificarea fondurilor disponibile României prin PNRR.

„Peste 5 miliarde de euro dintre cele 6,3 miliarde euro primite deja anul trecut din PNRR - prefinanţare şi prima tranşă au fost deja contractate. Autostrada Moldovei, A7, un sector important din Autostrada Transilvania, calea ferată între Caransebeş-Arad-Timişoara sau între Lugoj şi Deva, contractele de eficienţă energetică încheiate de Ministerul Dezvoltării au deja finanţarea asigurată şi vor fi lansate apelurile de proiecte pentru producerea în România de baterii şi alte resurse de producere a energiei verzi”, potrivit Guvernului, informează news.ro.