Nicolae Ciucă merge pe mâna lui Iohannis. România trebuie să primească ceva în schimbul sistemului Patriot donat Ucrainei

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Nicolae Ciucă, președintele PNL, este de acord cu președintele Klaus Iohannis pe tema sistemului Patriot, cedat Ucrainei. În opinia sa, este nevoie de o discuție cu Statele Unite pentru a identifica o soluție.

Politicianul PNL consideră că sistemul antiaerian este deosebit de important pentru apărarea teritoriului țării noastre. Din acest motiv nu se poate vorbi de o simplă donație către statul vecin.

Nicolae Ciucă, despre sistemul Patriot

Preşedintele PNL a precizat că România poate transfera orice echipament, din capabilitățile sale de apărare. Aceasta cu condiția să fie pus ceva în loc. Nicolae Ciucă a spus că sistemul Patriot este american, iar pentru transferul său în Ucraina trebuie purtată o discuție cu Statele Unite. Potrivit lui Ciucă, România trebuie să primească un sistem care să intre în deplină interoperabilitate.

Nicolae Ciucă s-a arătat de acord cu președintele Klaus Iohannis pe acest subiect.

„Eu consider că răspunsul pe care l-a dat domnul preşedinte la această întrebare este unul cât se poate de clarificator, în sensul în care România, din capabilităţile pe care le are, poate să răspundă la orice solicitare dacă pune ceva în loc. (...) România a achiziţionat patru sisteme Patriot, din care unul este operaţional 100%. Celelalte trei sunt în România, dar sunt mai multe faze de operaţionalizare şi până în momentul în care nu se finalizează întreg procesul tehnic, sistemul nu poate fi considerat operaţional”, a afirmat Nicolae Ciucă, conform Euronews.

Potrivit spuselor sale, în acest caz, al sistemului Patriot, nu poate fi vorba despre o donație către statul ucrainean. Nicolae Ciucă a explicat că decizia de a achiziționa patru astfel de sisteme, pentru apărarea antiaeriană are la bază o strategie coerentă de apărare.

„Toate aceste calcule care vizează capacitatea de apărare a ţării sunt întemeiate pe scenarii, pe ipoteze, sunt luate în calcul elementele de complementaritate cu alte capabilităţi de luptă, motiv pentru care, atunci când s-a decis să luăm patru, înseamnă că am asigurat o linie coerentă de capabilitate. Dacă renunţi la o parte din sistem şi nu e puţin, e 25%, obligatoriu trebuie să o înlocuieşti cu ceva”, a mai spus Ciucă.

Nicolae Ciucă Sursa foto: Facebook

România trebuie să-și acopere sistemul de apărare

În acest context, Nicolae Ciucă a declarat că oficialii de la București nu refuză cererea Ucrainei. Însă, a subliniat, este nevoie de altceva care să acopere lipsa sistemului Patriot din apărarea României.

„Ca atare, nu am văzut în răspunsul domnului preşedinte că nu este de acord cu această decizie sau cu această solicitare. (...) Nu putem vorbi de donare. Este o chestiune care respectă nişte rigori tehnice în tot acest proces. Şi dumnealui a spus să vedem care sunt posibilităţile de acoperire a acestui gol şi vom anunţa decizia”, a explicat Nicolae Ciucă.

Politicianul a mai afirmat că o soluție va fi negociată cu Statele Unite, care produc sistemele de tip Patriot. Doar oficialii americani pot spune dacă putem primi ceva la schimb care să acopere un eventual gol în sistemul de apărare românesc.

„Sistemul este unul american. Trebuie să discutăm cu Statele Unite pe o soluţie în acest sens pentru că nu este vorba doar de a veni cu ceva de oriunde, este vorba de un sistem care să intre în deplină interoperabilitate, care să fie compatibil. Sunt şi alte sisteme care din punct de vedere al sistemului de conducere, de integrare, sunt compatibile”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă în acord cu Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România nu va ceda o baterie de tip Patriot Ucrainei. El a precizat că țara noastră nu acceptă să rămână fără apărare antirachetă şi antiaeriană. În acest context au fost făcute și declarațiile lui Nicolae Ciucă

Președintele PNL a întărit declarațiile șefului statului. Iohannis a spus că „în măsura în care se cedează ceva, trebuie România să primească altceva”, la schimb. În caz contrat, nu se va face nici un transfer. Iohannis a mai adăugat că nu are un orizont de timp pentru convocarea CSAT. El a explicat că discuţiile pe acest subiect sunt purtate de Ministerul Apărării şi vor dura un timp.

Pe de altă parte, Ucraina insistă cu solicitarea de a primi mai multe sisteme de tip Patriot pe care să le folosească în război. Kievul se confruntă cu numeroase atacuri ruseşti asupra orașelor sale. Miercuri, într-un astfel de atac, au murit cel puţin patru persoane, iar alte 30 au fost rănite, inclusiv în Harkov.