Nicolae Ciucă, întâlnire oficială cu congresmanii americani. Se întâmplă înainte ca Joe Biden să ajungă în Polonia

Sursa foto: Gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă se întâlnește, la București, cu o delegație a Congresului Statelor Unite. Discuțiile sunt programate pentru astazi după-amiază, în jurul orei 18:30, la Palatul Victoria. Delegația congresmanilor americani ajunge în România cu câteva zile înainte ca președintele Joe Biden să facă o vizită în Polonia.

Premierul Nicolae Ciucă se va întâlni luni, în jurul orei 18,30, cu o delegație din cadrul Congresului Statelor Unite. Anunțul a fost făcut de la biroul de presă al Guvernului, conform căruia discuțiile vor avea loc la Palatul Victoria. Vizita congresmanilor din SUA la București vine pe fondul războiului din Ucraina, declanșat de invazia trupelor rusești, din 24 februarie.

De menționat că România a solicitat suplimentarea trupelor americane pe teritoriul său. De asemenea, a fost înființat și un grup de luptă NATO, sub conducere franceză. Scopul este de a crește nivelul de securitate în zonă, raportat la atitudinea agresivă a Rusiei.

Tot în acest context, al războiului din Ucraina, ministrul Apărării, Vasile Dîncu va fi prezent luni, la Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles. Aici, la sesiunea referitoare la agresiunea rusă din Ucraina, va participa și ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. El va fi prezent online, prin sistem videoconferință.

Sunt preconizate dezbateri cu privire la principalele linii de acţiune pentru consolidarea profilului Uniunii Europene, ca actor global pe scena internaţională. De asemenea, vor fi discutate subiecte despre asigurarea protejării valorilor şi intereselor europene.

Sursa: EPA/MICHAEL REYNOLDS

Joe Biden vine la jumătatea săptămânii în Europa

Vizita delegației de congresmani americani la București are loc cu câteva zile înainte de venirea președintelui Joe Biden în Europa. Preşedintele american va călători vineri în Polonia unde va purta discuții cu privire la situația creată de invazia Rusiei în Ucraina. Pe fondul acestui război a fost declanșată o criză umanitară umanitară fără precedent, conform purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de Reuters. Joe Biden va călători la Varşovia, unde va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Andrzej Duda, a spus Casa Albă.

Vizita în Polonia va avea loc vineri, 25 martie, la o zi după ce e preşedintele american participa, la Bruxelles, la o întrevedere cu aliaţii NATO, liderii G7 şi liderii Uniunii Europene. Cu acest prilej vor fi discutate eforturile internaţionale de sprijinire a Ucrainei după invazia Rusiei.

Preşedintele SUA va face un adevărat tur de forță, joi, 24 martie. El va participa la un summit de urgenţă al NATO privind Ucraina, precum şi la o reuniune a G7. Joe Biden va mai fi prezent, de asemenea, la un summit al Consiliului European care va analiza tot situația din Ucraina. Vor fi discuții, „inclusiv despre eforturile transatlantice de a impune costuri economice Rusiei, de a oferi sprijin umanitar celor afectaţi de violenţă şi de a aborda alte provocări legate de conflict”, potrivit Casei Albe.