Nicolae Ciucă face furori. Victorie uriașă pentru România. Premierul a anunțat astăzi

Nicolae Ciucă face furori. Victorie uriașă pentru România. Premierul a anunțat astăzi

Nicolae Ciucă a anunțat vineri în cadrul conferinței comune cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, că deschiderea negocierilor de aderare la OCDE este un succes pentru statul român după aderarea la NATO şi UE.

Deschiderea negocierilor de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este cel mai notabil rezultat al României, a declarat Nicolae Ciucă.

„Este primul obiectiv al Guvernului realizat în scurta vreme de la preluarea mandatului. Deschiderea negocierilor de aderare la OCDE este un succes în sine. Aceasta atestă importanţa pe care statul român o acordă obiectivelor strategice de politică externă a României. Pe bună dreptate poate fi considerat cel mai notabil rezultat după aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, pentru că aduce ţara noastră mai aproape de un etalon care va implica recunoaşterea statutului de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată.

Această decizie a Consiliului OCDE pe care o salutăm şi pentru care îi mulţumesc încă o dată domnului secretar General Mathias Cormann pentru sprijin este o nouă etapă a unui drum pe care românii l-au ales după Revoluţia din decembrie 1989, acela de a fi parte a Uniunii Europene, de a fi aliaţi de nădejde în NATO şi de a pune bazele dezvoltării României împreună cu cele mai dezvoltate ţări ale lumii”, a afirmat Nicolae Ciucă în conferința comună cu Mathias Cormann.

Nicolae Ciucă: Începutul negocierilor, „un succes de etapă”, în demersul pentru obținerea statutului de membru al OCDE

„Prin aderarea la OCDE, România se angajează să îndeplinească toate criteriile care decurg din statutul de membru al acestui club select şi o vom face pentru că aceste criterii sunt, pe de o parte, în fibra naţiunii noastre, iar, pe de altă parte, ţin de potenţialul strategic şi avantajele competitive pe care ţara noastră le are.

Nicolae Ciucă: Deschiderea negocierilor de aderare a României la OCDE, cel mai notabil rezultat după aderarea la NATO şi UE

Primul criteriu - apartenenţa la un set comun de valori şi principii - decurge şi din statutul nostru de membri ai Uniunii Europene şi NATO şi al beneficiilor pe care România le-a avut de la aderarea la cele două organizaţii. Este vorba despre principiile democraţiei şi ale economiei de piaţă, performanţa economică, bună guvernanţă şi statul de drept, drepturile omului, participarea activă la organizaţiile internaţionale şi regionale relevante, asistenţa pentru dezvoltare”, a mai declarat premierul Ciucă.

Premierul: România este o ţară care respectă statul de drept

„România este o ţară care respectă statul de drept şi care promovează valorile democraţiei liberale, inclusiv în calitate de preşedinţie a Comunităţii democraţiilor. România este o ţară a cărei performanţă economică a crescut în cei 15 ani de când suntem membri ai Uniunii Europene şi care va fructifica şansa celor aproape 30 de miliarde de euro pentru redresarea economică din PNRR şi celor aproape 50 de miliarde de euro din noul Cadru financiar multianual.

Dacă decizia de începere a negocierilor pentru aderarea României la OCDE a fost una politică, pregătirea tehnică ocupă un loc central în parcursul ţării noastre spre aderare. De aceea, vă sigur de întreg angajamentul meu şi al Guvernului pe care îl conduc că pregătirea aderării la OCDE de va fi în prim planul agendei noastre, alături de celelalte priorităţi ale politicii noastre extern. Ne vom apleca foarte riguros asupra pregătirilor tehnice care sunt esenţiale”, a mai subliniat premierul Ciucă, citat de Agerpres.