Nicolae Ciucă, apel la respect în coaliție. „Mergem cu PSD până la capăt”

Nicolae Ciucă, apel la respect în coaliție. „Mergem cu PSD până la capăt” Sursa foto: Arhiva EVZ

Nicolae Ciucă a declarat că respectul în coaliţie trebuie să fie reciproc. Acesta a subliniat că rolul celor două partide este de a continua guvernarea.

Preşedintele PNL crede că ambele partide trebuie să-şi asume menţinerea stabilităţii şi guvernarea ţării. Pentru liderul liberal, respectul trebuie să fie cel mai important în coaliție.

Nicolae Ciucă a discutat cu Marcel Ciolacu despre conflictul din coaliție

Actul de guvernare, în momentul de faţă, este între două partide, PNL şi PSD:

„Tocmai am vorbit de seriozitatea responsabilităţii actului de guvernare. Actul de guvernare, în momentul de faţă, este între două partide, PNL şi PSD. Ca atare, ambele partide trebuie să-şi asume menţinerea stabilităţii în coaliţie şi guvernarea ţării. Nu ne putem permite să destabilizăm situaţia politică a ţării, pentru că odată cu o asemenea situaţie se produc efecte pe care nu le putem controla niciunul dintre noi”, a declarat preşedintele Nicolae Ciucă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele PNL consideră că cele două partide trebuie să se focuseze pe lucruri mai importante:

„Imaginea coaliţiei este afectată de astfel de schimburi de replici între membrii celor două partide. Ieşim în spaţiul public cu subiecte absolut marginale faţă de ceea ce avem noi de făcut”, a transmis Nicolae Ciucă.

coaliție PSD-PNL

Klaus Iohannis crede în coaliție

Nicolae Ciucă are parte de garanția președintelui în privința coaliției:

„Preşedintele ţării tocmai a asigurat constituirea acestei coaliţii pentru a putea să guvernăm ţara”, a spus acesta.

Preşedintele PNL afirmă că obiectivul partidului este buna guvernare. În construcţia bugetară de anul viitor, liberalii vor susţine ca toate proiectele strategice de modernizare să fie finanţate:

„În guvernările liberale, dezvoltarea locală a fost întotdeauna o prioritate. Dovadă stau programe de investiţii precum Anghel Saligny, dar şi absorbţia record a fondurilor europene. În discuţiile pe care le-am avut astăzi cu aleşii locali liberali şi cu preşedinţii organizaţiilor locale PNL din Mehedinţi, le-am spus tuturor că obiectivul nostru rămâne buna guvernare”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

Nicolae Ciucă crede că PNL a fost în aceşti ani un factor de stabilitate şi de echilibru în guvernare

Nicolae Ciucă a fost întrebat şi cum comentează afirmaţia lui Rareş Bogdan, că atmosfera în coaliţie a devenit una insuportabilă pentru PNL:

„Aici este absolut obligatoriu să înţelegem că nu suntem într-o situaţie în care să ne suportăm sau să nu ne suportăm unii pe alţii. Ne-am asumat să facem acest construct politic, mergem cu el până la capăt.

Nu cred că ne putem permite, nici PNL, nici PSD, să producem un dezechilibru politic în acest moment”, a afirmat Ciucă.