Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Nicolae Breban şi Varujan Vosganian, propuşi pentru PREMIUL NOBEL

Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian sunt scriitorii propuşi anul acesta de către Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România pentru premiul Nobel, se arată într-un comunicat al USR.

Uniunea Scriitorilor din România se află printre instituţiile şi asociaţiile care primesc din partea Academiei Suedeze invitaţia de a propune scriitori pentru premiul Nobel. Principalele criterii care au stat la baza propunerii celor patru scriitori pentru premiul Nobel au fost "valoarea lor şi traducerile în limbile străine", a declarat pentru Mediafax Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Nicolae Breban, născut în 1934, la Baia Mare, este romancier şi eseist, precum şi directorul revistei Contemporanul. Din 14 ianuarie 2009, Breban este membru titular al Academiei Române Nicolae Breban este autorul volumelor ”Francisca” (1965) "Bunavestire" (1977), "Don Juan" (1981), piesele de teatru "Culoarul cu şoareci" şi "Bătrâna doamnă şi fluturele" (1981 - 1982, Paris), ediţia franceză a romanului "În absenţa stăpânilor" (1983, Flammarion, Paris), "Drumul la zid" (1984), versiunea franceză a romanului "Bunavestire" (1985, Flammarion, Paris), "Pândă şi seducţie" (1991), volumul de versuri "Elegii parisiene" (1992), trilogia "Amfitrion" (1994) - "Demonii mărunţi", "Procuratorii", "Alberta" -, "Riscul în cultură" (1997), "Ziua şi noaptea" (1998), "Stricte amintiri literare" (2001), "Voinţa de putere" (2001), "Sensul vieţii. Memorii I" (2003), "Sensul vieţii. Memorii II" (2004) şi "Sensul vieţii. Memorii III" (2006). Mircea Cărtărescu s-a născut în 1956, la Bucureşti și a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, debutând ca poet. Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis - Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul "Nostalgia" a primit în 2005 premiul "Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino. Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer. În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale. Norman Manea, născut în 1936, este unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi "writer in residence" la Bard College, New York. Printre volumele semnate de Norman Manea se numără: "Întoarcerea huliganului", "Plicuri şi portrete", "Fericirea obligatorie", "Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul", "Anii de ucenicie ai lui August Prostul", "Plicul negru", "Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici", "Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow", "Vorbind pietrei", "Atrium", "Variante la un autoportret", "Vizuina", "Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian", "Cuvinte din exil" (împreună cu Hannes Stein, 2011), "Captivi", "Cartea fiului" şi "Zilele şi jocul". Varujan Vosganian, născut la 25 iulie 1958, la Craiova, este prim-vicepreşedinte a Uniunii Scriitorilor din România din 2005 şi autor a peste 500 de articole, studii, eseuri economice, beletristice şi politologice. Printre lucrările economice publicate se numără "Contradicţii ale tranziţiei la economia de piaţă", "Jurnal de front - articole economice" şi "Reforma pieţelor financiare". Varujan Vosganian a publicat şi lucrări literare, printre care se numără "Şamanul Albastru", "Statuia Comandorului", "Ochiul cel alb al Reginei", "Iisus cu o mie de braţe" şi "Cartea şoaptelor".

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Guvernul Ponta ştie doar atît: Să închidă drumurile, şoselele şi autostrăzile. Nu ştie însă cum să le deschidă!
  • Politicienii au tăcut. Urmează ancheta procurorilor în cazul morţilor din Apuseni
  • AFACEREA "DESZĂPEZIREA". 100 de milioane de euro, spulberate de viscol

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • TESTELE NUCLEARE din China, imagini ASCUNSE până acum| GALERIE FOTO
  • Nu crezi în FANTOME? Aceste fotografii te-ar putea face să te răzgândești! GALERIE FOTO
  • Vezi mai bine. Dieta VERDE şi galbenă