Am fost preveniți: „Lumea nu va mai fi la fel”. Ni s-a spus de la bun început.
Căutați pe Google această expresie, în toate limbile pe care le cunoașteți. Veți vedea cu surprindere că am fost avertizați de schimbarea radicală a lumii încă de la apariția primelor cazuri de COVID-19 în Occident.
Nu e straniu? De unde știau politicienii, oamenii de știință și presa că „lumea nu va mai fi la fel”, când nici nu începuseră bine cercetările asupra noului virus? Când singurul lucru care se cunoștea cu siguranță era că nu se cunoștea nimic?
Și mai straniu este că aceste Casandre oarbe au avut dreptate. Când epidemia dădea semne că se retrage, a primit un ajutor neașteptat: neverosimilele, halucinantele proteste de stradă din America, întinse apoi ca un foc în miriște peste Europa, la sfârșitul lui mai.
De câteva zile, de când rebeliunile urbane au intrat într-o fază de relativă acalmie, s-a raportat creșterea alarmantă a numărului de cazuri de COVID. Se vorbește de revenirea la măsurile drastice: izolare, carantină, bătrâni uitați, copii neșcoliți, Fauci, Arafat. Valul doi. Nimeni nu știe câte valuri vor fi.
Covidul și Rebeliunile par să se completeze perfect. Conlucrează. Co-distrug.
Lumea se năruiește sub ochii noștri, într-un ritm aiuritor, care contrazice tot ce știam despre prăbușirea firească a civilizațiilor.
Suntem ca într-o corabie cu timona ruptă, luată de furtună. Încotro ne îndreptăm? Ce dracu' se întâmplă cu noi?
S-ar putea ca exact aceasta să fie persoana cea mai abilitată să ne dea un răspuns: Dracul.
Într-o scrisoare adresată președintelui Donald Trump, pe 7 iunie, cardinalul Carlo Maria Vigano, fost nunțiu apostolic (ambasador al Vaticanului) la Washington în 2011-2016, afirma că asistăm la un război biblic între Copiii Luminii și Copiii Întunericului. Un război pentru stăpânirea lumii.
Vigano, care a fost exilat la Priștina, după ce a cerut demisia Papei Francisc, acuzându-l că acoperă abuzurile sexuale și că încurajează „curentul homosexual” de la Vatican, susține că de partea Întunericului luptă inclusiv o parte din Biserica Catolică, pe care o numește „Biserica Paralelă” („Deep Church”), după modelul „Statului Paralel” („Deep State”).
Însă, în opinia mea, cea mai interesantă afirmație pe care o face cardinalul Vigano în scrisoarea către Trump este că evenimentele care se desfășoară de câteva luni urmează modelul „Solve et Coagula”.
„Dizolvă și Coagulează” este un principiul alchemic și masonic potrivit căruia Maestrul distruge, pulverizează, destructurează, pentru ca din elementele rezultate să creeze un element nou. Sau o lume nouă.
Dacă suntem atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, observăm că diagnosticul lui Vigano este corect.
Lumea Veche se atomizează. Toate structurile civilizației occidentale se fac praf și pulbere.
Expresia „Distanțare socială” (greșită în formă - corect ar fi fost „distanțare fizică”) descrie perfect pe fond destrămarea relațiilor sociale și alterarea legăturilor interumane.
Cel care a produs calamburul „Homo homini virus” a fost pălit de geniu. Oamenii sunt îndemnați/încurajați să se teamă de semenii lor. Principiul „Iubește-ți aproapele” a fost înlocuit cu „Ferește-te de aproapele”.
Chiar dacă Aproapele nu are virus, s-ar putea să aibă concepții diferite de ale tale despre lume și viață, altă culoare de piele, să voteze cu „celălalt”, să nu-i placă statuile sau mutra ta. Drept care riști să te trezești cu un pumn în nas saun un glonț în cap.
Așa că e mai bine să te izolezi. Să te faci mic și neînsemnat ca un grăunte de praf, să taci așteptând să treacă furtuna și lucrurile să se așeze - să se Coaguleze - așa cum dorește Maestrul.
Furtuna iscată brusc în creuzetele mondiale a lovit întreaga societate, de la bază și până la vârf: liderii politici au fost înlocuiți de medici și de activiști. Programele politice au fost înlocuite de statistici cu îmbolnăviri și decese sau de lozincile răcnite în stradă ori scrise pe pereți.
„Poartă mască” și „Totul va fi bine” sunt folosite alternativ, în funcție de necesități, cu „Black Lives Matter” și „White Silence is Violence”.
În lumea cea nouă, „Stai acasă” este perfect compatibil cu „Ieși în stradă”. Trebuie doar să fii vigilent și servil, să citești gândurile Stăpânului și să pricepi ce așteaptă de la tine: tele-muncă sau demolat statui.
Dogma trebuie reconsiderată. Popii sunt expirați: se adaptează sau dispar. Ce spun medicii și antirasiștii e sfânt: nimeni nu are dreptul să-i contrazică. Și în acest caz, atitudinea recomandată este de supunere. Îngenuncheat și pupat picioare. Nu din smerenie, ci din frică. Pe dos față de modelul hristic.
De aceea, explică liderul „Black Lives Matter”, Shaun King, imaginile cu Iisus alb trebuie distruse. Iisus va fi negru sau nu va fi deloc.
Iisus a propovăduit iubirea. Dar pe Iubire nu se poate construi o lume nouă. Dimpotrivă ea trebuie construită pe Frică. Pe Groaza care te pătrunde până în măduva oaselor, pe mănâncă și te chircește, ca pe un leș netrebnic.
Lumea trebuie dizolvată de acizii grași ai Fricii, pentru ca, pe ruinele ei informe, folosind mistria Neîncrederii și schelele Terorii, să se înalțe mândră, Noua Ordine Mondială.
Baphomet, Țapul Sabatic, simbolul satanismului, poartă inscripționat pe o mână „Solve” și pe cealaltă „Coagula”.
Vigano are dreptate: ni se pregătește o lume a întunericului. O lume satanică.