Legendarul dirijor, Corneliu Calistru se află internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iași, după ce a acuzat o stare generală de rău.
Conform BZI, fostul director al Operei Naționale Române din Iași a fost transportat de urgență sâmbătă la spitalul menţionat şi ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic „Doctor C.I. Parhon”, la Secția de Nefrologie.
Emblematicul dirijor în vârstă de 78 de ani are suferințe mai vechi legate de diabet și complicațiile produse de această boală.
În prezent, Corneliu Calistru comunică şi medicii susţin că momentan nu există posibilitatea ca starea acestuia să se degradeze.
În 2011, dirijorul a trecut printr-un episod poate la fel dacă nu chiar mai dificil decât cel de acum.
„Cunoscuții și admiratorii legendarului dirijor speră ca acesta să depășească cu bine momentele grele prin care trece.
În urmă cu 9 ani, Opera Naţională Română Iaşi anulat spectacolul aniversar dedicat lui Corneliu Calistru, o mare figură a muzicii clasice române din cauza sănătăţii precare.
„Din motive de sănătate, Gala de vineri, 30 septembrie 2011, se anulează, întrucât dirijorul Corneliu Calistru nu va putea susţine spectacolul.
Opera Naţională Romana din Iaşi îi doreşte maestrului multă sănătate, apelând la înţelegerea şi bunăvoinţa publicului şi a celor care şi-au dorit să fie alături de domnia sa într-o zi specială”, transmiteau organizatorii la acea vreme.
Calistru urma să fie aniversat la împlinirea a 70 de ani printr-un spectacol de excepţie intitulat „Valorile Operei” la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS).
Chiar de ziua sa, el urma să „deţină” bagheta spectacolului care îi era dedicat, iar invitaţii speciali erau foştii angajaţi ai Operei.
Numeroşi intrumentişti, corişti, balerini şi cadre didactice au lucrat sub îndrumarea maestrului Calistru.
Din repertoriu concertului „Valorile Operei” urmau să facă parte 20 de arii celebre, iar pe scenă ar fi urcat Mihaela Grăjdeanu, Florentina Onică, Cristina Simionescu Sandu, Adrian Ionescu, Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată, Octavian Dumitru, Irina Scafaru Roşu, Elena Roşca, Cosmin Marcovici, Brânduşa Motoc, Simona Titieanu, Maria Macsim, Ciprian Marele, Ştefan Gabriel Gheorghiţă alături de corul şi orchestra Operei Naţionale Române Iaşi.
surse foto: dordeneamt.ro