News Alert! Dăncilă pleacă în SUA. Cine organizează vizita și la ce întâlnire speră

News Alert! Dăncilă pleacă în SUA. Cine organizează vizita și la ce întâlnire speră

O nouă informație din scena politică a României s-a propagat în media. Viorica Dăncilă, premier, ar urma să plece în SUA pentru o conferință.

Premierul Viorica Dăncilă ar urma să meargă la finalul acestei luni în Statele Unite. Potrivit unor surse, Dăncilă va participa pe 27 septembrie la o întâlnire cu oamenii de afaceri din New York, în cadrul unei conferinţe organizate de Camera de Comerț Româno-Americană. Premierul îşi începe însă vizita peste ocean pe 23 septembrie.

Şefa Guvernului va fi însoțită de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și de ministrul de Externe, Ramona Mănescu, scrie Realitatea.

Oamenii din jurul premierului încearcă să stabilească întâlniri şi cu oficialii americani, dar şi cu alţi lideri politici care vor fi prezenţi la New York, unde este găzduită şi Adunarea Generală ONU. Potrivit unor surse, Viorica Dăncilă speră să obţină o întâlnire cu vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence.