NEWS ALERT. Al doilea jucător al lui Juventus infectat cu virusul Covid-19!

Juventus Torino, campioana Italiei, a anunțat, marți, că se confruntă cu al doilea caz de coronavirus în echipă.

După ce fundașul Daniele Rugani a fost primul jucător al „bianconerilor” depistat pozitiv cu noul coronavirus (Covid-19), astăzi a apărut un nou caz în echipa torineză.

Mijlocaşul francez Blaise Matuidi (32 de ani) a fost testat pozitiv cu coronavirus. Campionul mondial cu naționala Franței se află, în prezent, în izolare, la domiciliu, este asimptomatic şi se simte bine, susţine clubul din Torino.

Altfel, Blaise Matuidi a devenit jucătorul lui Juventus în 2017, după ce a fost transferat de la PSG, în schimbul sumei de 20 de milioane de euro. De atunci, francezul a strâns 119 meciuri pentru Juve și a marcat 8 goluri. (foto: facebook.com/BlaiseMatuidiOfficiel)