UPDATE. Actorul Mihai Fotino a murit

UPDATE. Actorul Mihai Fotino a murit

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit azi, la vârsta de 83 de ani.

UPDATE: Trupul neînsuflețit al actorului Va fi depus, mâine, la Biserica Mavrogheni, de lângă Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Miercuri, trupul marelui actor va fi depus în Foaierul Sălii Studio a Teatrului Național București. Anunțul morții lui Mihai Fotino a fost făcut de Oana Pellea printr-o postare pe Facebook.  Actrița și-a exprimat regretul într-un mesaj pe rețeaua de socializare: "Mişu Fotino...parte din istoria teatrului românesc! Mi-a fost foarte drag. Am avut privilegiul de a juca împreună. Un domn. Un mare şi distins artist. Un om Bun, generos şi un spirit frumos. Dumnezeu să te odihnească!". Actorul avea grave probleme de sănătate, iar în 2005 a suferit un atac vascular cerebral din cauza căruia a fost nevoit să stea departe de scenă. Mihai Fotino a fost unul dintre cei mai iubiţi actori români de teatru, film şi televiziune. Născut la 14 septembrie 1930 în București, Mihai Fotino a urcat prima dată pe scenă la numai 6 ani la îndrumarea tatălui său, tot actor.  În 1952 a devenit actor al Teatrului Dramatic din Brașov, iar din 1956 a jucat la Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • EFECTUL PONTA ASUPRA JUSTIŢIEI: Anchetatorii lui Năstase, Fenechiu,Silaghi şi Ridzi, luaţi la întrebări
  • Victor Ponta fuge de emisarul american, Victoria Nuland
  • Pe ce s-au dat 40 de milioane de euro. Prostia care ar putea duce la o tragedie pe aeroportul din Cluj

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • DEZVOLTARE IMPRESIONANTĂ. Cum arătau marile orașe ale lumii în trecut și cât de mult au progresat | GALERIE FOTO
  • Fotografiile culturistului de 78 de ani te vor lăsa fără cuvinte. CARE ESTE SECRETUL SĂU
  • MAMĂ complet DENATURATĂ. Practică PROSTITUŢIA în faţa copilului. Şofer de TIR: ”Păi, cum aşa!? Copilul se uită la noi!” | VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News