New York Times: Șansele de recuperare a lui Michael Schumacher sunt din ce în ce mai mici
- Ana-Maria Adamoae
- 2 martie 2014, 09:55
La două luni de la producerea teribilului accident de ski în care a fost implicat fostul pilot de formula 1, șansele ca Michael Schumacher să își revină din comă sunt din ce în ce mai mici, relatează cotidianul The New York Times.
Spre deosebire de acum două luni, când Spitalul Universitar din Grenoble era plin de jurnaliști, acum tăcerea s-a așternut peste toate, un singur banner din fața spitalului, pe care se poate citi "Schumi, toate gândurile noastre sunt alături de tine și familia ta" amintește că acolo este internat fostul pilot de Formula 1, relatează corespondentul cotidianului american. Medicii și familia lui Schumacher au decis să nu ofere un raport constant despre starea sa de sănătătate, dar, informațiile obținute de jurnaliști nu sunt deloc încurajatoare, în special cu privire la șansele de a-și reveni complet, din punct de vedere fizic și psihic sau măcar de a nu rămâne cu sechele definitive. După cele două operații suferit imediat după accident, medicii au precizat că nu au putut extrage toate cheagurile de sânge din creierul lui Michael Schumacher, acestea fiind cele mai motive de îngrijorare cu privire la starea sa de sănătate. Neputând să elimine toate cheagurile, medicii au început, acum trei săptămâni, o fază critică a tratamentului, și anume scoaterea fostului pilot din starea de comă indusă. De la începutul acestui tratament, nu a fost furnizat niciun raport medical oficial, singurele informații provenind de surse medicale anonime citate de publicațiile germane. Toate aceste ipoteze vehiculate de jurnaliștii germani au determinat-o pe Sabine Kehm, purtătorul de cuvânt al fostului pilot, să declare, luni, că nu există nicio schimbare în privința comei induse. Declarația nu infirmă ipoteza prezentată de presa germană, potrivit căreia medicii nu au reușit să-l trezească din comă pe Schumacher. "Dacă medicii nu prezintă nicio veste bună pentru că nu există asemenea vești, atunci acestea sunt, într-adevăr, vești proaste. În general, dacă după opt săptămâni de comă, pacientul nu dă niciun semn că și-ar reveni, este deconectat de la aparate", explică medicul anestezist Gary Hartstein, care a lucrat, până în 2012, ca lider al unei echipei medicale de Formula 1, citat de New York Times. Pe de altă există voci care susțin că lucrurile sunt mai nuanțate. "La câteva săptămâni după ce întrerupi sedativele, e prea devreme pentru a putea spune dacă cineva e într-o stare vegetativă permanentă. Dar la fel de adevărat este că șansele de recuperare scad direct proporțional cu timpul petrecut în comă", consideră David k. Menon, șeful diviziei de Anestezie de la Universitatea Cambridge. CITIȚI ȘI:
- Starea de sănătate a lui Michael Schumacher s-a înrăutățit
- FAMILIA lui SCHUMACHER ''continuă să creadă cu tărie'' în vindecarea lui