„New York Times”, campion la Pulitzer

„New York Times”, campion la Pulitzer

La cea de-a 93-a ediție a Premiilor Pulitzer - cele mai importante trofee din jurnalismul american - cotidianul „The New York Times” a obținut cinci astfel de distincții.

Unul dintre cele cinci premii a fost acordat pentru „Breaking News Reporting”, fiind primul ziar care a dezvăluit faptul că guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer, reputat până atunci ca fiind incoruptibil, era clientul unei rețele de prostituție. Urmarea acestor relatări a fost prăbușirea carierei politice a acestuia. Materialele despre războiul din Afganistan și lup tele politice din Pakistan i-au adus cotidianului premiul categoriei „International Reporting”, în timp ce o analiză a lui David Barstow despre conflictele de interese în rândul analiștilor militari care ajută rețelele de televiziune să acopere războaiele din Asia a câștigat premiul pentru „Investigative Reporting”.

Cu cele cinci premii câștigate acum, „The New York Times” a ajuns să dețină 101 trofee Pulitzer, fiind publicația de știri cu cele mai multe distincții în portofoliu. Tot „The New York Times” este și singurul cotidian care a primit cele mai multe trofee la o singură ediție: șapte recompense în 2002. O româncă, printre finaliști

Un alt scandal sexual i-a adus ziarului „Detroit Press” un Pulitzer: reportajul privind mesajele sexuale explicite l-au costat postul pe primarul orașului. Premiul pentru „serviciu public” i-a revenit cotidianului „The Las Vegas Sun”, pentru o anchetă privind rata ridicată a mortalității în rândul muncitorilor de pe șantierele orașului american.

Ediția din acest an a subliniat starea precară în care se află ziarele americane, câteva premii fiind acordate unor publicații care au adoptat metode „neortodoxe” de distribuție sau publicare. Printre finaliștii de anul acesta s-a aflat și o jurnalistă de origine română, Rukmini Callimachi, stabilită în Statele Unite și angajată a Associated Press, care a realizat o serie de reportaje în Africa.

Ne puteți urmări și pe Google News