NeverSea, sărbătoarea estivală a drogurilor. Halucinații otrăvite și extaz chimic la malul mării

traficanții care se pregăteau să livreze marfa pentru NeverSea au fost arestați.

Vârful vizibil al icebergului: peste 100 de consumatori, dealeri și tineri în supradoză, ridicați de poliție și ambulanțe.

Pe parcursul celor patru zile de festival, polițiștii de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au constatat 43 de infracțiuni pe legea privind traficul și consumul ilicit de droguri. Majoritatea faptelor depistate au vizat deținerea de droguri în vederea consumului propriu, susțin polițiștii. Asta pentru că, înainte de începerea festivalului, pe toate drumurile care duceau la Constanța, în baza informațiilor obținute anterior, s-au organizat numeroase filtre. Au fost astfel confiscate peste 12 kilograme de droguri de toate felurile, iar traficanții care se pregăteau să livreze marfa pentru NeverSea au fost arestați. Un jurnalist EVZ a stat în mijlocul festivalului și a văzut cum acest eveniment s-a transformat, din prima zi până în ultima, în raiul drogurilor.

 

Pe parcursul celor patru zile de festival, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au constatat 43 de infracţiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri. Majoritatea faptelor depistate au vizat deţinerea de droguri în vederea consumului propriu”, se arată într-un comunicat.

Peste 500 de lucrători ai MAI (jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti de frontieră), împreună cu cei ai structurilor partenere de ordine şi siguranţă publică, precum şi de poliţie locală, au fost la datorie, pe perioada festivalului Neversea 2019, care a durat 4 zile.

Conform sursei citate, Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă „Dobrogea” a intervenit medical pentru 1.572 de persoane, din care 28 au necesitat transport de urgență la spital.

Așadar, sute de agenți ai forțelor de ordine au patrulat printre zecile de mii de petrecăreți veniți la festival, însoțiți de câini special antrenați pentru depistarea drogurilor. Din păcate, corturile în care se aflau medicii și voluntarii SMURD erau mereu pline de oameni care aveau nevoie de prim ajutor. Jurnaliștii EVZ au contactat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Situații de Urgență Constanța, iar acesta a enumerat, cu precizie, raportul întocmit de salvatori pe durata celor patru zile:

„În prima zi a festivalului, 102 pompieri, paramedici SMURD si voluntari ISU (...) au asigurat măsuri specifice pentru un climat de siguranță al participanților. Astfel, după prima noapte, un număr de 289 de persoane au avut nevoie de asistență medicală la punctele de Prim Ajutor Medical și la Posturile Medicale Avansate. Din acestea, 6 persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite.

În a doua zi a festivalului, 50 pompieri, paramedici SMURD și voluntari ISU, în 3 Puncte de Prim Ajutor și 2 Posturi Medicale Avansate (...) au asigurat măsuri specifice pentru un climat de siguranță al participanților. (…) Au asistat 402 persoane. Dintre acestea, 8 persoane au fost transportate la spital pentru investigații amănunțite. Din numărul total al acestora, cazurile au fost după cum urmează: 8 cazuri de febră, 51 cazuri escoriații, 54 cazuri cefalee, 11 cazuri alergii, 11 cazuri lipotimii, 43 traumatisme, 42 dureri abdominale, 182 alte afecțiune medicale.

În a treia zi de festival, pompierii, paramedicii SMURD, voluntarii ISU și medicii care încadrează punctele de prim ajutor și posturile medicale avansate au asistat 495 persoane. Dintre acestea, 7 persoane au fost transportate la spital pentru investigații amănunțite. Din numărul total al acestora, cazurile au fost după cum urmează: 4 cazuri de febră, 74 cazuri escoriații, 71 cazuri cefalee, 9 cazuri alergii, 31 cazuri lipotimii, 37 traumatisme, 73 dureri abdominale, 196 alte afecțiuni medicale.

În a patra zi de festival, au fost asistate medical 386 de persoane, din care 8 au fost transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite. Din numărul total, cazurile au fost după cum urmează: 4 cazuri febră, 51 escoriații, 58 colică abdominală, 48 traumatisme, 49 cefalee, 46 plăgi, 15 lipotimii, 115 alte afecțiuni.”, se arată în raportul emis de ISU Constanța. Întrebați dacă aceste „alte afecțiuni medicale” reprezintă simptomele consumului de substanțe interzise, răspunsul purtătorului de cuvânt Ana Maria Stoica a fost: „Nu reprezintă consumul de droguri”.

Jurnaliștii EVZ au întrebat și dacă există un raport al persoanelor găsite în stare de inconștiență pe plaja de la NeverSea și care au fost trezite de echipajele SMURD cu apă. „Nu avem persoane trezite astfel, așadar nici raport”, a declarat Ana Maria Stoica. Ulterior, după ce întrebările jurnaliștilor EVZ au devenit apăsătoare, reprezentanta ISU a declarat că raportul care privește persoanele care manifesau simptomele specifice consumului de stupefiante a fost alcătuit de Unitatea de Primiri Urgențe Constanța, nu de ei.

 

Părintele SMURD”, Raed Arafat, a luat atitudine

Pus în fața acestor afirmații, secretarul de stat Raed Arafat (foto) a declarat în primă fază că nu știe nimic despre ce s-a întâmplat la NeverSea.

„Nu pot să mă pronunț, ei își asumă întreaga responsabilitate (n.r. SMURD Constanța). Sa vedem ce spune si poliția… Nu știu”, a spus Arafat jurnalistului EVZ, care l-a întrebat pe părintele SMURD și dacă, până la acel moment, nu i se pare suspect faptul că rapoartele date publicității arată zero suspecți de consum de droguri, în contrast cu imaginile difuzate în media și rapoartele celorlalte autorități. „Eu intru într-o conferință video cu Comisa Europeană, o să rog să se sune acolo. Vorbim mai tarziu”, a replicat secretarul de stat. Ulterior ne-a spus că au fost identificate cazuri și să contactăm purtătorul de cuvânt al SMURD Constanța, deși ISU înglobează și această unitate.

Dr. Tudoran, purtator cuvânt SMURD: „Nu au fost multe cazuri, să știți. Au existat, dar puține. Dacă nu vin la corturile noastre nu pot să vă confirm sau să vă infirm că a existat un număr de persoane care au consumat substanțe interzise sau nu. În momentul acesta se lucrează la statistica tipurilor de patologie, pentru ca sunt aproape 1.500 de consultații și intervenții. Am transportat pacientul la spital când a existat suspiciunea clinică de consum al unor substanțe psihotropice, pentru testare toxicologică. Și nu ne-am ocupat doar de pacienți din NeverSea, ci am consultat și tratat de pe tot litoralul. Din noaptea pe care am petrecut-o eu la corturile SMURD vă spun sigur că au fost trimiși la spital doi minori, cu suspiciunea ca ar fi consumat droguri, dar a existat și o a treia suspiciune, o tânără care a avut un episiod convulsiv. Ea a refuzat transportul la UPU”.

 

Niște tatuați cu mușchi au pus pe burtă câțiva traficanți

La festival, „capturile” au fost mici, tinerii prinși cu droguri aveau asupra lor o țigară, cel mult, două, de marijuana. Sau etnobotanice. Au fost găsite și câteva pastile de ecstasy. Polițiștii Antidrog au controlat o persoană care avea, într-o punguță, puțin peste un gram de praf alb ce părea să fie cocaină. A fost trimisă la analize. E greu să prinzi un „drogat”.„Îi vezi că au consumat ceva, dar nu găsești nimic asupra lor. Și dacă îl găsești cu o țigară îți spun că au cumpărat-o de la un individ oarecare pe care l-ar fi întâlnit în dreptul uneia din cele șase scene ale festivalului”, spune un polițist.

De multe ori se merge la noroc. Polițiștii mai tineri, cu mușchi și tatuaje la vedere, ei fiind sub acoperire, sunt un adevărat magnet pentru dealeri. Câțiva indivizi s-au ales, astfel, cu dosar penal pentru trafic de droguri după ce au abordat, în incinta festivalului NeverSea, un astfel de polițist Antidrog, întrebându-l dacă nu vrea să fumeze ceva. Și tot „tatuații” de la Antidrog au prins, după ce i-au fugărit pe plajă, niște tineri albanezi cu cannabis asupra lor.

 S-a anunțat o ploaie de droguri, dar poliția nu a fost dotată cu tester

Iar la intrarea în incinta festivalului, în ciuda măsurilor de control, în afară de țigările care au un miros specific, nu poți depista alte droguri în bagaje. Cum sunt pastilele, de exemplu. Și ca să tragi deoparte un participant, suspectat că ar fi consumat droguri, îți trebuie un drug tester, cu care polițiștii Antidrog nu sunt dotați. O tânără din Anglia a fost adusă aproape moartă la un punct de prim ajutor din incinta Neversea. Consumase droguri. La fel și o româncă. „Fetele consumatoare folosesc o metodă ingenioasă pentru a nu fi depistate. Pun drogul într-o mică pungă, pe care o leagă cu un fir lung, și o introduc în vagin. La fel ca un tampon. Odată intrată în incinta festivalului, merge la toaletă și scoate punga”, explică un polițist. Așadar, nimeni nu poate susține că la Neversea nu s-au consumat droguri. Până și necunoscătorii își dădeau seama după mirosul specific al țigărilor fumate. În zona VIP, de exemplu, sub scaune a fost găsit chiar un dispozitiv „elegant” de prizat cocaină, de care era legat un lanț și o linguriță minusculă.

 

Evenimentul, văzut prin ochii unui jurnalist EVZ. Transmisie printre „ZOMBIE”

Un jurnalist EVZ sub acoperire a participat la toate cele patru zile de festival, având acces către toate zonele NeverSea. Experiența a fost marcantă deoarece, deși nu e primul an în care se consumă substanțe interzise, festivalul din acest sezon a atins cote grave. Printre participanți a circulat foarte mult drogul Zombie, o combinație dubioasă care induce un comportament halucinogen asemănător comportamentului unui zombie. „La Neversea au existat, cu siguranță, droguri! Și au fost din belșug! Incidente au fost suficiente, multe dintre ele neraportate. Am asistant la imagini înfiorătoare: mulți minori căzuți pe plajă, treziți cu apă de echipaje SMURD, după răsărit. Știau și medicii că se consumă droguri și erau uimiți de cei mici”, relatează Alin Pătru, jurnalist EVZ. „Subliniez! Cele mai mari probleme au fost cu minorii, am văzut puști de 14-15 ani transfigurați de droguri, la 6 dimineața. „Incidentele majore s-au petrecut la scenele secundare (oasis sau daydreaming). Cei care dădeau semne că vor drog, adică își puneau ochelari de soare noaptea, făceau niște dansuri excesiv de energice, erau întrebați imediat, de către diverși indivizi, dacă vor să consume ceva. Cei care doreau, primeau un număr de telefon la care să-și plaseze comanda”, povestește jurnalistul. „Într-adevăr, au existat polițiști în civil, s-a făcut o reținere chiar lângă mine, dar fenomenul a fost de o amploare imensă. Drogurile au fost mai ieftine ca băutura și asta a fost un factor decisiv pentru cei care nu aveau neapărat în gând să consume: 25 de lei un pahar de băutură, iar o „boabă”, undeva la 70 de lei. „Boaba” aceea este o pastilă dintr-o combinație de mai multe droguri de mare risc și etnobotanice. Precum drogul Zombie. O nenorocire de drog, de la care ți-e mai mult rău decât bine”, a conchis jurnalistul Alin Pătru.

 

Ambulanța: „Avem 3-4 pe zi și pe perioada NeverSea, și în afara acesteia”

Serviciul de Ambulanță Constanța este mult mai în temă când e vorba de depistarea consumului de droguri și de faptul că litoralul s-a transformat într-un paradis al consumatorilor de stupefiante. Dr. Claudia Tătărici, purtător de cuvânt al SAJ Constanța, ne-a spus, afectată chiar, că discutăm deja de un fenomen scăpat total de sub control: „În general, ducem în jur de 3-4 cazuri pe 24 ore la Unitatea de Primiri Urgențe, deci nu doar pe perioada festivalului. Noi spunem suspiciune de consum al substanțelor halucinogene, deși simptomele sunt clare. Dar diagnosticul este confirmat doar la UPU, prin analize de laborator”, ne-a declarat dr. Tătărici. Pe perioada festivalului, Ambulanța a livrat Urgenței de la Spitalul Județean în jur de 6-7 cazuri pe zi, însă raportul oficial ar putea arăta un număr mult mai mare. Ceea ce este de departe mult mai alarmant este faptul că cei care necesită îngrijiri medicale „sunt copii. Tineri cu vârste de 16-17 ani… Consumă, de cele mai multe ori, etnobotanice”, mai spune dr. Tătărici.

 

Bianca Drăgușanu s-a întors de la mare cu un șofer drogat

Bianca Drăguşanu se afla, duminică la prânz, într-o maşină oprită de poliţişti la Feteşti, în cadrul unei acţiuni de verificare care a avut drept scop depistarea şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. În urma testului, şoferul maşinii în care se afla fosta prezentatoare tv, a fost depistat că a consumat cocaină. În acel moment, pentru a nu fi recunoscută de presă, Bianca și-a pus pe cap un marsupiu de copil.

Ulterior incidentului, culmea, Bianca Drăguşanu a susţinut că nu îl cunoaşte pe tânărul drogat care conducea mașina: „Am venit ieri la mare, cu prietenele mele, cu maşina lor, ne-am distrat ca fetele. Nu am consumat niciuna dintre noi nici măcar alcool. Ele şi-au dorit să mai rămănă la plajă, eu am avut treabă în Bucureşti. Aşa că am căutat o cunoştinţă care să mă aducă acasă. Din vorbă în vorbă, o cunoştinţă a unei cunoştinţe s-a oferit să mă ducă. La primul control a fost depistat că a consumat substanţe interzise”, spune Bianca Drăguşanu.

 

Bărbat găsit mort pe plajă

Unul dintre participanţii la festivalul Neversea care se desfăşoară pe plaja Modern din Constanţa, un bucureştean de 34 de ani, a murit, duminică seară. Acesta a fost găsit în stare de inconştienţă, în apropierea uneia dintre cele cinci scene ale evenimentului, de către un voluntar SMURD.

„În jurul orei 21,15, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană se află decedată, în perimetrul festivalului. La faţa locului a sosit imediat echipajul de prim-ajutor, care a început protocolul de resuscitare, care a durat o oră și 15 minute. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a transmis ISU.

„Avea dureri epigastrice de trei zile, conform spuselor soției. Medicii nu exclud posibilitatea ca bucureșteanul să fi suferit un infarct miocardic”, ne-au transmis jurnaliștii EVZ, aflați la acest festival. Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că pe trupul turistului nu sunt urme vizibile de violenţă. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală.

 

Reacția organizatorilor: „E cel mai sigur loc din țară”

Așa cum era firesc, am cerut și punctul de vedere al organizatorilor cu privire la evenimentele înregistrate de autorități, cu atât mai mult cu cât la festival au participat și numeroși minori care au fost expuși unor situații extrem de periculoase și nocive. „Organizatorii Neversea nu tolerează nici un fel de acțiuni care pot să pună în pericol siguranța participanților. Suntem în colaborare strânsă cu toate structurile M.A.I, ce au competențe în zona de prevenție, securitate și protecție a participanților, iar orice acțiuni menite să încalce legea sau să pună în pericol siguranța participanților sunt rapid sancționate de către autoritățile prezente în perimetrul festivalului.

Toate aceste acțiuni de prevenție și intervenție sunt coordonate direct de reprezentanții M.A.I, organizatorii festivalului oferindu-și tot concursul în vederea sprijinirii lor. Numărul extrem de mic de intervenții, luând în calcul numărul de participanți (240.000 în cele patru zile) este tocmai dovada că măsurile comune ale organizatorilor și ale autorităților sunt un model de eficiență, Neversea fiind unul din cele mai sigure locuri din țară. Le mulțumim tuturor reprezentanților M.A.I pentru efortul depus și în acest an, în vederea asigurării unui climat lipsit de incidente majore. Accesul în festival al persoanelor sub 18 ani se face pe baza unei brățări speciale, care semnalează faptul că persoana este minoră. În perimetrul festivalului se interzice prin lege comercializarea de țigări sau băuturi alcoolice minorilor, întregul personal al festivalului fiind instruit în acest sens”, a declarat echipa organizatorică.