Netflix a început să investească din ce în ce mai mult în partea de jocuri a aplicației de streaming. În prezent, aplicația are peste 75 de titluri, iar cel mai renumit joc este Grand Theft Auto.
Netflix își dorește să lanseze jocuri AAA dezvoltate de propriile studiouri. În prezent, aceste jocuri sunt oferite abonaților în mod gratuit.
Netflix ar urma să introducă taxe abonaților care vor să folosească jocurile din aplicație
Șefii companiei Netflix iau în considerare mai multe modalități prin care pot să scoată bani de pe urma jocurilor. În discuție sunt majoritatea formelor cunoscute de monetizare a jocurilor, de la afișarea reclamelor, microtranzacții, până la aplicarea unui preț de achiziție pentru anumite jocuri.
Discuțiile purtate în cadrul companiei nu reprezintă neapărat o garanție a faptului că Netflix va începe în curând să ceară bani pentru jocuri.
Compania a preferat să nu comenteze informația. Până acum, jocurile au fost pentru Netflix doar o formă de adăugare a unui plus de valoare abonamentelor. Estimările arată că acestea nu sunt foarte populare în rândul abonaților, potrivit The Wall Street Journal.
Aplicația aduce noi titluri în 2024
Compania de streaming are deja o listă inițială de titluri pe care intenționează să le adauge în biblioteca sa în 2024, printre care se numără Game Dev Tycoon.
În simulatorul de business îți poți construi propria companie și să creezi propriile jocuri video. Poți chiar să cercetezi noi tehnologii în domeniul tău și să inventezi propriile tipuri de jocuri ca un dezvoltator real.
Sonic Mania Plus, care a fost lansat inițial pentru console și pentru PC prin Steam, va debuta și pe mobil prin intermediul Netflix.
Netflix a făcut și o retrospectivă a actualizărilor și lansărilor din 2023
Pe lângă anunțarea unor jocuri pe care le va lansa în acest an, Netflix Games a făcut și o retrospectivă.
A lansat 40 de jocuri anul trecut, printre care se numără ediția definitivă a Grand Theft Auto Trilogy.
Ramura de gaming a companiei de streaming a debutat inclusiv cu două titluri dezvoltate intern. Acestea sunt Oxenfree II: Lost Signals de la Night School și jocul interactiv Netflix Stories: Love is Blind de la Boss Fight Entertainment.