Neşu le-a transmis un mesaj emoţionant steliştilor

Mihai Neşu, fostul stelist accidentat grav în Olanda, anul trecut, le-a urat succes foştilor săi colegi la revenirea în Ghencea, pentru meciul cu Astra, câştigat cu 2-1.

“Bichonul” a mărturisit că îi e dor de stadionul Ghencea. "Aş fi vrut să fiu aici în seara asta. Baftă, Steaua!”, a scris Mihai Neşu, care a suferit o accidentare gravă la coloana vertebrală la un antrenament al formaţiei FC Utrecht.

Mihai Neşu l-a văzut pe Eric Bicfalvi drept cel omul meciului în meciul cu Astra: “Mi s-a părut cel mai bun! Felicitări, “Moco”, ţine-o tot aşa!”