Neşu caută vindecarea în America: "Plec cu o mulţime de speranţe"

Fostul fotbalist român, rămas paralizat în urma unei accidentări suferite anul trecut, va merge la tratament în Statele Unite.

Mihai Neşu (29 de ani) a anunţat că va pleca, în curând, spre Statele Unite ale Americii, unde va urma un tratament special de recuperare. Fostul jucător al grupării olandeze FC Utrecht este ţintuit într-un scaun cu rotile şi poate mişca doar mâna stângă şi capul, însă optimismul nu l-a părăsit. "Plec cu o mulţime de speranţe şi de gânduri pozitive", a scris "Bichonul" pe pagina sa de twitter. Pe de altă parte, organizaţia caritabilă a românului şi-a început activitatea. "A început modernizarea centrului pentru copii cu dizabilităţi din oraşul natal al lui Mihai (n.r. - Oradea). Primul obiectiv a fost deja pus la punct: un nou centru de joacă", a anunţat Fundaţia Mihai Neşu.

"Scopul nostru este să oferim o şansă copiilor din România, care au dreptul să fie îngrijiţi într-un mediu nou, curat şi frumos", se menţionează în mesajul organizaţiei.

Fundaţia fostului fotbalist a strâns aproximativ 150.000 de euro, în urma acţiunilor din ultimele luni, iar pagina de facebook a fost asaltată de sute de cereri de ajutor ale românilor aflaţi în situaţii dificile. Se împlineşte un an de la accident Mihai Neşu şi-a fracturat coloana vertebrală în urma unui duel banal cu coechipierul său de la FC Utrecht, Alje Schut, în timpul unui antrenament susţinut în 10 mai 2012. Cu toate că intervenţia chirurgicală suferită de fostul fundaş, la scurt timp după accidentare, a fost considerată un succes, starea "Bichonului" a progresat lent. Fostul stelist locuieşte de câteva luni în casa sa din Utrecht şi face terapie zilnic la un spital din oraşul olandez. Orădeanul este imobilizat într-un scaun cu rotile, însă îşi poate mişca braţul stâng şi capul. "Suntem fericiţi să anunţăm că am strâns aproape 150.000 de euro şi am început deja să ajutăm copiii cu probleme." Mihai Neşu, fost fotbalist Citiți și:

  • Neşu a strâns 78.000 de euro. "Mihai nu va renunţa! Se va lupta până va putea merge din nou"
  • Miracolul lui Mihăiță Neşu
  • Neșu își mișcă și mâna stângă
  • Medicul neurolog Constantin Popa: "În timp, Neşu ar putea să meargă cu baston"
  • Mihai Neşu face minuni din scaunul cu rotile