Timp de trei zile profesorii şi elevii nu vor putea intra în şcoli, iar predarea se va face online, pentru a fi pregătite și apoi dezinfectate sălile folosite pentru secţiile de votare.
Dacă la nivel național autoritâțile nu au făcut o centralizare, până acum, a numărului de școli care vor fi închise datorită procesului de votare, în Capitală din cele 418 unităţi de învăţământ de stat, în 260 sunt organizate secţii de votare.
Odată cu trecerea la cursurile online au fost scoase la iveală și neregulile care stau în spatele acestora
„Scrie că nu merge, hai să mai încercăm o dată, dă codul acela, probleme cu conectarea? Foarte mari probleme cu conectarea, nu ne lasă să intrăm, nu merg codurile, nu putem face nimic. Primele două ore am reuşit, după aceea s-a blocat tot” povestește un elev experiența școlii online.
Raul este elev în clasa a 5-a la Școala din Prundu Bârgăului, la 17 kilometri de Bistriţa. Şcoala lui este în scenariul verde, dar cum va fi secţie de votare, a trecut la cursuri online.
Paraschiva Tabără, mama băiatului spune că : „Avem un laptop vechi şi nu merge cu cerinţele de la şcoală, nu ne permitem încă să cumpărăm un laptop nou”.
Despre elevii din clasa a 9-a, un profesor de matematică de la liceul Dante Alighieri, a spus că învățământul online este un pic mai dificil, deoarece: „E de fapt o învățare mai mult individuală decât ceea ce se întâmplă la şcoală” Iulian Cristache, federație părinți: „Problema online-ului este una la nivel naţional, chiar şi acolo unde sunt dotările necesare, pentru că s-ar putea că microfonul să nu fie de cea mai bună calitate, s-ar putea ca modul în care este orientată camera spre tabla să nu fie în regulă. Oricum este un an într-un procent major compromis pentru că vom avea mai mult de 50% online şi oricât am vrea noi, online-ul nu se compară cu tradiţionalul.”
Tabletele promise de Guvern nu ajuns nici acum la toți elevii
Din cele 250.000 de tablet promise de ministerul Educației, abia mâine vor ajunge 20.000 de bucăți în Argeş, Mureş şi Bucureşti. Pentru al doilea lot, de aproximativ 108.000, se aşteaptă rezultatul licitaţiei de la ONAC. Tabletele vor fi trimise în restul ţării, mai puţin Moldova, regiune pentru care va fi făcută o licitaţie în regim de urgenţă.
Ana Maria Stanciu, consultant în educație digitală: „Foarte multe şcoli nu au primit încă tablete sau nu au fost în stare să motiveze oamenii de la nivel local să le obţină. O să avem cam aceeaşi predare din luna martie. Cred că rata succesului în acest an şcolar depinde foarte mult de ce vor face toţi actorii implicaţi. Cred că procesul educaţional va fi undeva la 60-70%, pentru că se va pierde mare parte din chestiile practice, se va pierde feedbackul la clasă”, potrivit stirileprotv.ro