NEPOTISM la cel mai ÎNALT NIVEL. Cine sunt de fapt cei care au fost numiți CONSULI? Legăturile SECRETE cu TEL DRUM

NEPOTISM la cel mai ÎNALT NIVEL. Cine sunt de fapt cei care au fost numiți CONSULI? Legăturile SECRETE cu TEL DRUM

Nepotism, chiar sub nasul tuturor. S-a descoperit cine sunt de fapt cei care au fost numiți consuli generali. Se pare că legăturile cu Tel Drum sunt mult mai adânci decât se credea.

Nepotism în România, la cel mai înalt nivel. Noii consuli generali sunt, de fapt, rude ale acționarilor Tel Drum.

Printre cei nou-numiți se numără fiica unuia dintre acționarii firmei Tel Drum și prieten apropiat al liderului Partidului Social Democrat (PSD) Liviu Dragnea, fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu, precum și băiatul fostului ministru al Culturii, Daniel Barbu, scrie PSNews.

Este vorba despre Ioana Gheorghiaș, fiica lui Mugurel Gheorghiaș, zis „Melcul”. Acesta din urmă este prieten și fost coleg de trupă rock cu Liviu Dragnea, precum și acționar la firma Tel Drum. Ioana Gheorghiaș a fost numită consul general, șef al Consulatului General al României la Torino, în locul lui Tiberiu Mugurel Dinu.

Din funcția de consul general la Torino, Gheorghiaș ar urma să gestioneze procesul de votare din nordul Italiei pentru alegerile prezidențiale din România din 2019. Noul consul general de la Torino a fost avansată în urmă cu un an de la gradul diplomatic de secretar III la gradul de secretar II de către Teodor Meleșcanu, la propunerea lui George Ciamba.

Totodată, noul consul general al României de la Strasbourg este Sorin Adrian Pîrvulescu, în locul lui Sabin Pop. Conform unor surse, Pîrvulescu este fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu, băiatul din altă căsătorie a lui Viki Meleșcanu, actuala soție a ministrului de Externe.